Germania va intra în recesiune în acest an, iar economia își va reveni în 2021, dacă măsurile luate pentru limitarea răspândirii coronavirsului vor fi ridicate până la începutul verii. Aceasta este concluzia Consiliului German al Experților în Economie
Cel mai probabil scenariu este ca restricțiile actuale să fie anulate succesiv până în vara acestui an, iar economia să revină treptat la normal. Asta ar duce la o scădere de 2,8% din PIB, urmată apoi de o creștere de 3,7% în 2021. Însă acest scenariu pleacă de la premisa că vârful crizei va fi depășit în lunile aprilie-mai, ceea ce nu este deloc sigur. Scenariile pesimiste arată că lupta cu noul coronavirus ar putea fi una complicată și că va dura mai bine de jumătate de an până când viața și economia vor reintra în normal. Cel mai rău scenariu pentru cea mai mare economie a Uniunii Europene ar fi ca măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului să se extindă până după vara acestui an, ceea ce ar duce la falimente și la efecte negative în lanț, producând pagube însemnate în economia Germaniei. O astfel de criză prelungită ar diminua încrederea consumatorilor, ar duce la o reducere a economiei de cel puțin 4,5% și ar limita creșterea în 2021 la doar 1% din PIB.
Mare parte din industria Germaniei a fost blocată de răspândirea coronavirusului și de măsurile care au urmat, de la impunerea de restricții de călătorie până la închiderea fabricilor. Consiliul experților, un for consultativ din care fac parte economiști germani cu experiență, arată că prima condiție pentru revenirea la normal este stoparea răspândirii infecției, dar și că o comunicare clară din partea Guvernului ar putea ajuta la diminuarea fricii în societate. ”Nesiguranța legată de evoluțiile viitoare este foarte ridicată în acest moment, în special din cauza lipsei unui set complet de date” arată raportul Consiliului privind impactul pandemiei asupra economiei germane. Experții au salutat măsurile de sprijinire a economiei anunțate de Executiv, dar au indicat și alte posibile măsuri care ar putea fi luate. ”Timpul în care oamenii stau acasă și nu muncesc poate fi folosit pentru pregătirea lor, ceea ce important pentru schimbările structurale de care este nevoie”, susțin membrii Consiliului, adăugând că proiectele de construire a școlilor și a obiectivelor ce țin de transportul public pot fi accelerate acum când totul este închis.