Decizie de ultim moment luată în Guvern și anunțată recent de ministrul Muncii. Executivul a decis recent înghețarea acestor pensii pe motiv că pun o presiune prea mare pe actualul buget al statului. Cine sunt românii cei mai afectați de această măsură.
Vești proaste pentru toți pensionarii. Pensia minimă din România a fost înghețată la 704 lei. Guvernul Orban nu crește pensiile în anul 2020. Conform ministrului Muncii, Violeta Alexandru, pensia minimă va fi plafonată la suma de 704 lei. Aceasta spune că măsura este generată de presiunea existentă pe buget.
„Nu ignorăm problema, suntem foarte concentrați pe acest aspect”,a spus Alexandru.
Ministrul Muncii a anunțat miercuri, la Guvern, înghețarea pensiei minime la doar 704 lei, conform jurnalistului Cristian Vasilcoiu, care a criticat vehement noua decizie.
„În opinia ei această pensie este primită de cei care nu au contribuit. Cât habarnism dus la rang de artă. În realitate, pensie minimă au și cei care au muncit toată viața pe salariul minim, au și cei care au muncit în agricultură, au și cei care au vechime cuprinsă între 10 și 15 ani. O provoc pe ea să descopere de ce!”, a fost mesajul lui Vasilcoiu de pe o rețea de socializare.
De aceeași părere a fost și Lia Olguța Vasilescu. Soția lui Claudiu Manda a susținut că jurnalistul cere prea mult de la Violeta Alexnadru. „Ceri prea mult de la ea. Noua lege a pensiilor rezolvă problema asta, dar vor să o abroge…” Subliniem că una dintre modificările importante este modul de acordare și de calculare a pensiei minime, iar că metoda de calcul a fost schimbată de multe ori de-a lungul anilor.
Pensia minimă din România, înghțată la 704 de lei
Pensia minimă
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, pentru pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, se instituie pensia minimă, în funcție de stagiul de cotizare realizat.
(2) Pensia minimă se stabilește în procente, minim și maxim, din salariul minim brut pe țară garantat în plată, în funcție de stagiul de cotizare realizat, astfel: procentul minim este de 45%, aferent stagiului minim de cotizare, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste 15 ani, fără a depăși procentul maxim de 75%.
Derogări (1)
(3) Pensia minimă se acordă pensionarilor în situația în care cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plată, are o valoare mai mică decât cuantumul pensiei minime calculat conform alin. (2).
(4) În situația persoanelor care beneficiază, prin cumul, de una din categoriile de pensie prevăzute la art. 46 alin. (1), de pensie din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, ori de pensie din alte state, pensia minimă se acordă în situația în care suma cuantumurilor tuturor acestor venituri nu depășește cuantumul pensiei minime calculat conform alin. (2).
(5) În situația pensionarilor care au realizat stagiu de cotizare cuprins între 10 și 15 ani, pensia minimă se stabilește în funcție de stagiul de cotizare realizat, într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani și 14 ani inclusiv.
(6) În situația pensionarilor pentru limită de vârstă care au realizat stagiu de cotizare necesar deschiderii dreptului la pensie prevăzut de legislația anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, mai mic de 10 ani, în condiții de handicap, precum și ca nevăzător, pensia minimă se stabilește într-un procent de 40% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.
(7) Diferența dintre cuantumul pensiei minime și cuantumul pensiei stabilite potrivit art. 85 alin. (1) se suportă din bugetul de stat.
Art. 92. –
(1) Prin excepție de la prevederile art. 91 alin. (2), fiecare beneficiar de pensie de urmaș are dreptul la o pensie minimă în cuantum de 35% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare urmaș în parte, cu respectarea prevederilor art. 91 alin. (3).
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul copiilor orfani de ambii părinți, dacă suma drepturilor cuvenite după fiecare părinte este sub nivelul pensiei minime pentru urmași prevăzute la alin. (1), se arată în actuala lege.