Milioane de români vor avea acces restricționat la credite, în următoarea perioadă, având în vedere că băncile au ajuns deja la finalul ciclului de creștere, estimează Banca Națională a României(BNR), în raportul anual pe 2018. Mai mult, arată specialiștii băncii centrale, sistemul bancar va intra într-o perioadă dificilă, cu profituri în scădere, iar BNR va fi mult mai atentă la activitatea lor.
Pe de altă parte, economiștii BNR constată și faptul că piața imobiliară a stagnat sau chiar a scăzut pe parcursul lui 2018, fapt care va afecta, de asemenea, activitatea băncilor.
” Evoluțiile înregistrate de sistemul financiar românesc în anul 2018 par a indica situarea ciclului financiar în ultima parte a fazei de expansiune, ceea ce impune o monitorizare sporită a riscurilor sistemice”, transmit, în termeni specifici, specialiștii BNR.
În traducere, aceasta înseamnă că perioada de creștere a creditării se apropie de final și urmează o perioadă de stagnare sau de scădere. Chiar dacă, cel mai probabil, această scădere nu va fi de nivelul celei din 2009-2010, când s-a spart marea bulă a creditării, tot înseamnă că mai puțini români vor avea acces la împrumuturi, mai ales că BNR își propune să implementeze ” o monitorizare sporită a riscurilor sistemice”, adică să fie mult mai atentă la activitatea băncilor.
Creditul acordat populației și firmelor a crescut și în 2018, arată BNR, însă aceste ritmuri nu se vor mai menține și în 2019, deși România ocupă în continuare ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește intermedierea financiară, în condițiile în care ponderea creditului în PIB depășește doar cu puțin 37%.
Piața imobiliară dă semne de declin. Urmează o nouă criză?
Un alt indiciu că urmează o perioadă de scădere care aduce aminte de criza din 2008-2010 ete și faptul că piața imobiliară a dat semne de declin. Potrivit BNR, unul dintre principalele motive este faptul că din ce în ce mai puțini români au intenția de a își lua o locuință, adică cererea scade. Nu este, însă, singurul motiv.
„Ritmul de creștere a prețului proprietăților imobiliare a decelerat până la 0,9 la sută (rată reală medie anuală), în
timp ce numărul tranzacțiilor s-a redus cu 18 la sută (conform Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară). Traiectoria prețurilor din piața imobiliară a fost determinată atât de factori de natura cererii (intenția de cumpărare a unei case a scăzut în medie cu 4,2 puncte în anul 2018 față de 2017), cât și de factori de natura ofertei. În acest ultim caz, semnalele au fost mixte. Pe de o parte, numărul de locuințe noi a crescut cu 12 la sută, iar suprafața utilă a construcțiilor autorizate s-a majorat cu 9,8 la sută în anul 2018 față de anul anterior. Pe de altă parte, volumul lucrărilor de construcții rezidențiale a scăzut cu circa 24 la sută. „, se arată în raportul anual.
Vin vremuri grele pentru bănci
În contextul anticipatei scăderi a activității, băncile vor obține și profituri mai mici, după cum arată BNR. ” Stabilitatea sectorului bancar s-a menținut adecvată, în condițiile în care indicatorii prudențiali și financiari corespunzători riscurilor asigură în continuare premisele unei creditări sănătoase a sectorului real. Profitabilitatea a fost ridicată în cursul anului 2018, dar vulnerabilitățile structurale ale sectorului, completate de gradul redus și în
scădere al intermedierii financiare, precum și de incertitudinile care afectează cadrul legislativ în care băncile își desfășoară activitatea, conferă premise reduse de continuare a acestei tendințe a profitabilității în anii următori, stimulând suplimentar procesul de consolidare. „, notează specialiștii Băncii Centrale.