Una caldă, una rece pentru milionarul de top 300 Capital, Ioan Niculae. Deși combinatele sale de îngrăsăminte vor fi printre beneficiarii prețurilor plafonate la gaze naturale, pentru a ajunge acolo, firmele trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Vești proaste pentru Ioan Niculae. Pentru a beneficia de gaze ieftine va trebui să arate mai multe contracte.
“Comitetul de Reglementare al ANRE va legifera, joi, că orice furnizor de gaze naturale care a primit gaze ieftine din România şi care nu prezintă contractele încheiate în acest sens cu Petrom şi Romgaz, va rămâne fără cantitatea de gaze alocată. Principalul vizat: Ioan Niculae căruia i s-a alocat gaz mult, dar trebuie să pună pe masă 15 milioane de euro ca să încheie contractele pe care trebuie să le arate.”, notează portalul e-nergia.
Citește și Anunț de la Guvern despre pensii. Se schimbă legea. Peste 7 milioane de oameni afectați
ANRE va adopta mâine o nouă modificare a legislaţiei secundare deja adoptate referitoare la modalitatea de alocare către furnizori şi consumatorii non-casnici a gazelor din producţia internă la preţ plafonat, de 68 de lei/MWh, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Mai precis, reglementatorul care, în urma OUG 114 a afectat puternic cei doi producători de gaze, Petrom şi Romgaz, prin obligaţia de avinde toate gazele la preţul de 68 de lei/MWh şi chiar de a importa gaze pentru consumul propriilor centrale electrice de la Brazi şi de la Iernut, vrea să se asigure acum că acest gaz va fi şi consumat de cei care l-au solicitat.