Potrivit ministrului Muncii, judecătorii constituționali au cerut Guvernului să clarifice sintagma “datorat și plătit” din Legea Pensiilor.
Marius Budăi a mai spus că pensionarii nu au de ce să se teamă.
”Referitor la decizia CCR in ceea ce privește Legea Pensiilor se impun doua clarificări: am introdus sintagma “datorat și plătit”, pentru perioade lucrate după intrarea in vigoare a legii, adică după 2021. CCR cere sa fie clar trecut in lege de când se aplica acest text, ca sa nu existe interpretări in practica. Deci CCR nu spune ca e neconstitutional, ci doar ca trebuie clarificat de la ce data se aplica. In ceea ce privește pensia de invaliditate MMJS a oferit opțiunea trecerii la pensia minima, care e mai avantajoasa pentru cei cu invaliditate, doar ca, in prezent, Legea asistentei sociale se afla pe traseul legal. Pana la data intrarii in vigoare a Legii Pensiilor va apărea și Legea asistentei sociale. Vom clarifica ambele aspecte.”, a precizat Budăi.
USR susţine că, prin decizia pronunţată miercuri, Curtea Constituţională a dat dreptate Opoziţiei în ceea ce priveşte Legea pensiilor, iar actul normativ este „doar o înşelătorie”, conform Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă al USR, „Curtea Constituţională a dat dreptate, astăzi, USR şi PNL, ai căror parlamentari au semnat sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii”.
„Verdictul judecătorilor CCR dovedeşte că Opoziţia a avut dreptate când a susţinut că noua lege a pensiilor nu respectă principiul legalităţii şi creează posibilitatea încălcării dreptului la pensie, fiind de fapt doar o înşelătorie pusă la cale de actuala putere la adresa unei categorii vulnerabile, pensionarii”, se arată în comunicat.
„PSD şi ALDE, în încercarea lor disperată de a cumpăra voturile pensionarilor cu promisiuni deşarte de majorare a pensiilor, s-au împiedicat, din nou, în ceea ce ei consideră a fi un detaliu, şi anume Constituţia României. USR solicită coaliţiei PSD-ALDE să accepte o dezbatere reală în Parlament pe Legea privind sistemul public de pensii, astfel încât să rezulte un proiect cu adevărat în beneficiul pensionarilor”, a declarat Dan Barna, preşedintele USR, citat de comunicat.
Prin sesizarea făcută, PNL și USR au susținut că este neconstituțională condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă.
Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, susţin semnatarii.
De asemenea, PNL și USR susțin că prin legea propusă se instituie o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale.Tot opoziția spune că, în plus, este instituită o condiție obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situații în care persoanele în cauză sunt discriminate și supuse unui dublu standard.