Vești proaste pentru români. Marți vremea va fi destul de neplăcută, se întorc ninsorile, iar în aceste zone se va lăsa un strat consistent de zăpadă.
În sudul extrem va fi lapoviţă, iar la munte viscol. În aceste condiţii, temperaturile vor fi cuprinse între minus 6 grade în nord-est şi 5 grade cu plus pe litoral.
În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă cer acoperit, umezeala ridicată şi temperaturi modeste. Precipitaţiile apar abia la noapte şi va fi lapoviţă. Cam aceeaşi situaţie şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Atmosfera închisă şi vânt tot mai activ peste zi, iar la noapte se face mai cald decât în ultima perioadă. În nordul Moldovei şi în Bucovina o să avem vreme rece, înnorări persistente şi precipitaţii sporadice. La noapte, atmosferă va fi ceva mai blândă şi minimele se opresc pe la minus 6 grade în nordul provinciei.
În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş vor fi ceva fulguieli, iar temperaturile ajung la 0 grade. Şi noaptea va fi relativ plăcută, cu fulguieli sporadice.
În vestul ţării, cerul va fi plumburiu, temperaturile destul de modeste, iar de la noapte, precipitaţiile se înteţesc. Va domina lapoviţa, însă În munţii Banatului va ninge. ()
Vreme închisă şi în zona Transilvaniei. Temperaturile rămân la nivelul celor de ieri, iar în zona de munte va ninge viscolit.
În Oltenia vremea se strică progresiv. Aşteptăm ninsori consistente în zona deluroasă şi la munte, dar lapoviţă în zona de câmpie. Se porneşte şi vântul şi se mai răceşte cu câteva grade.
Vreme neplăcută o să avem şi în ţinuturile sudice. Vântul prinde putere pe parcursul zilei, sporeşte senzaţia de frig, iar pe seara apare lapoviţă. Mare atenţie la polei!
În zona Bucureştiului, avem vreme rece şi ceva ceaţă în primele ore. Atmosfera va fi mohorâtă şi pe parcursul zilei, vântul prinde putere, iar mai pe seară şi la noapte apare lapoviţă. Riscul de polei va creşte. Presiunea atmosferică scade, iar minima termică va fi mai ridicată decât maxima de pe timpul zilei.
La munte, ziua de marți aduce ninsori aproape peste tot. Doar în Apuseni apare ceva lapoviţă, iar prin Munţii Banatului şi în zona Meridionalilor, se depune strat serios de zăpadă. Revine şi viscolul pe creste.
Şi miercuri va mai ninge în Moldova şi la munte, însă, vremea se încălzeşte. Asta înseamnă că vor fi mai mult ploi în ţinuturile sudice şi în Dobrogea; în rest, lapoviţă. Temperaturile ajung la 10 grade în sud-estul extrem, iar presiunea atmosferică va continua să scadă.
Atmosferă mohorâtă o să avem şi joi. Vin alte precipitaţii: ninsori în Orientali şi mare parte a Moldovei, lapoviţă în Maramureş, Transilvania şi în restul zonelor de munte. În rest o să plouă, iar cantităţi mai mari de apă se vor acumula în Meridionali şi în dealurile sudice, scrie știrileprotv.ro.