Pe lângă creșterea prețurilor la gaze, energie, alimente, dar și carburanți, românii care au credite la bănci mai primesc o lovitură puternică. Banca Națională a României a anunțat că indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei consemnează o nouă creștere.

Mai exact, acesta a ajuns miercuri la 4,79%, în creştere faţă de marţi, când indicele a atins 4,76%. Menționăm faptul că la începutul lunii aprilie, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 4,60%, în timp ce la începutul lunii martie acesta era cotat la 3,87%.

Evoluția indicelui ROBOR la trei luni

Pe de altă parte, la începutul anului 2022, indicele ROBOR era situat la doar 3,02%. În ceea ce privește motivele care au dus la o astfel de valoare, de vină ar fi războiul din Ucraina care a debutat la data de 24 februarie. În acel moment, indicele ROBOR la trei luni a înregistrat o creștere fără precedent.

Mai exact, dacă la data de 23 februarie, acesta era de doar 3,61%, în cea de a doua zi, când Rusia a început invazia, valoarea indicelui s-a situat la 3,56%. Începând cu acea dată și până în prezent, indicele ROBOR la trei luni a continuat să crească constant, astfel încât miercuri, 27 aprilie, la mai bine de două luni de la debutul invaziei Ucrainei, acesta a fost cotat la 4,79%.

Indicele ROBOR la 6 luni a crescut și el astăzi

În aceași situație este și indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă. Potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României, acesta a urcat la 4,95%.

De cealaltă parte, indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat și el la rândul său la 5,04%, anunță reprezentanții BNR.

Menționăm faptul că ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. În ceea ce privește evoluția indicilor ROBOR, aceasta este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.