Vești proaste pentru românii care trăiesc din ajutor social

Conform act normativ, românii care refuză un loc de muncă ori formarea profesională oferită prin agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă pot pierde imediat dreptul la ajutorul social.

Românii apți de muncă, care primesc ajutor social, pot pierde acest drept dacă se descoperă că ei sau alți membri ai familiei au obținut venituri din alte surse, iar refuzul de două ori al efectuării de muncă sezonieră în regim zilier poate duce la aceeași consecință, conform avocatnet.ro

Dacă până acum se ajungea la pierderea dreptului la ajutor social după trei refuzuri de a munci, parlamentarii au dat în vară votul decisiv pentru pierderea acestui drept după ce beneficiarul refuză o singură dată un loc de muncă ori participarea la formare profesională. Modificarea este adusă prin Legea nr. 192/2018 pentru modficarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018 și se aplică începând de astăzi.