Este anunțul dinamită pentru România, dar și pentru toată omenirea. Rusia lui Vladimir Putin începe să domine tot mapamondul, iar americanii nu mai pot controla nimic. SUA sunt prost echipate pentru a contracara războiul politic din ce în ce mai sfidător pe care Rusia îl poartă pentru a submina democraţiile. Este avertismentul venit chiar de la Pentagon. Nici Donald Trump nu scapă de critici.
Analiza de 150 de pagini spune că americanii subestimează amploarea agresiunii ruse, care include folosirea propagandei şi dezinformării pentru a convinge opinia publică din Europa, Asia Centrală, Africa şi America de Sud. Studiul aduce în vedere şi pericolele cooperării din ce în ce mai profunde dintre Rusia şi China.

Autorii lucrării spun că dezordinea de pe plan intern împiedică eforturile SUA de a răspunde, anunță politico, citat de adevarul.ro.

Alţi observatori independenţi susţin avertizările raportului, care spun că SUA trebuie să-şi îmbunătăţească jocul.   „Rusia atacă instituţiile occidentale în feluri mai subtile şi mai discrete decât mulţi realizează“, a spus Natalia Arno, preşedinte al Fundaţiei Rusia Liberă, un think tank anti-Putin, de la Washington, care recent a încheiat propriul său studiu referitor la eforturile Rusiei de a submina Washingtonul. „Atacurile pot părea mai subtile şi mai viclene, dar sunt la fel de distructive, pentru că duc la influenţarea guvernelor, schimbarea legilor, subminarea deciziilor legale,  forţelor de ordine li se pun beţe în roate şi intervenţia militară este deghizată“.

Documentul neclasificat „Evaluarea strategică multilaterală“ marchează un avertisment clar venit de la structurile militare pentru liderii civili, în legătură cu o ameninţare la securitatea naţională de care strategii se tem că va duce la un conflict armat, dacă nu va fi adresată. „În acest mediu, competiţia economică, campaniile de influenţare, acţiunile paramilitare, intruziunile cibernetice şi războiul politic vor deveni, foarte probabil, mai răspândite“, scrie contraamiralul Jeffrey Czerewko, director adjunct pentru operaţiuni globale al Şefilor de Stat Major

Documentul Pentagonului, care nu a fost transmis pe larg, analizează intenţiile Rusiei în încercarea de a înţelege ce determină strategia sa, subliniază o gamă de activităţi maligne atribuite Rusiei în diferite regiuni, inclusiv Africa şi Arctica şi expune feluri prin care Statele Unite ar putea să-şi întărească răspunsul. Printre alţi paşi, se recomandp ca Departamentul de Stat să se ocupe de „operaţiuni de influenţare“ mai agresive, inclusiv semănarea de disensiuni între Rusia şi China.