Vestul Europei se confruntă cu o secetă cruntă. Au fost înregistrate cele mai mari valori din ultimele decenii
Totodată, un val de căldură record a cuprins atât Anglia cât și Franța. În acest context, serviciul național de meteorologie din Marea Britanie, Met Office, a explicat în cadrul unui comunicat că „Anglia a avut doar 35% din media sa de precipitații pentru această lună”.
Sudul și estul țării au fost afectate în mod deosebit de lipsa precipitațiilor. Sudul Angliei a înregistrat cea mai secetoasă lună iulie înregistrată din 1836 încoace, cu doar 17% din media precipitațiilor, potrivit informațiilor transmise de Met Office și preluate de bbc.com
Marea Britanie a fost lovită de un val de căldură record
Marea Britanie a înregistrat pentru prima dată temperaturi de peste 40 de grade Celsius, cu o temperatură record de 40,3 grade Celsius stabilită pe 19 iulie în Coningsby.
De asemenea, ministrul Tranziției Ecologice Christophe Béchu a declarat luni că în Franța a plouat doar 7,8 mm în luna iulie.
„Avem un deficit de 88% față de ceea ce ar fi fost necesar”, a declarat Christophe Béchu.
Valul de căldură din iulie a adus incendii de vegetație violente
Valul de căldură din iulie a adus incendii de vegetație violente în vestul și sudul țării, iar un nou val de căldură este așteptat să lovească Franța în această săptămână.
Astfel, Météo France, serviciul meteorologic al țării, a informat că în sud-vestul țării se estimează că miercuri s-ar putea ajunge la 40 de grade Celsius.
Incendiile de vegetație au apărut în sudul Franței, iar cel mai mare din departamentul Gard a distrus mai mult de 350 de hectare de păduri până duminică seara, potrivit departamentului local de pompieri.
Aproape jumătate din teritoriul Europei se confruntă cu acest risc
Aproape jumătate din teritoriul Europei, inclusiv Marea Britanie, este „la risc” de secetă, au avertizat cercetătorii de la Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene la 18 iulie.
O porțiune de 44% din teritoriul Uniunii Europene și al Regatului Unit face obiectul unei avertizări de secetă, iar 9% se află în stare de alertă de secetă, au precizat cercetătorii.
„Schimbările climatice conduc clar la aceste valuri de căldură”, a declarat Friederike Otto, reprezentant al World Weather Attribution, referindu-se la temperaturile fără precedent din Europa, din ultimele zile.