O imagine care ar putea defini o generație. Expedierea cu forța a fostului președinte chinez din prezidiul congresului Partidului Comunist Chinez (PCC) de la Beijing a fost o mostră de teatru politic – semnalizând neîndurarea cumplită și controlul total ale lui Xi Jinping.

Loialiștii lui Xi domină acum toate funcțiile importante din PCC. Cine se mai poate îndoi că Xi vrea să cârmuiască pe viață și că va îndepărta brutal orice obstacol din calea sa – atât în țară cât și peste hotare?

Asemenea scene de la Beijing vor întări ideea inclusă de administrația Biden în noua Strategie de Securitate Națională: „Republica Populară Chineză reprezintă cea mai importantă provocare geopolitică la adresa Americii”.

Într-un moment în care Rusia poartă un război în Europa, e frapant că SUA identifică totuși China drept pericolul mai grav. Americanii consideră China o superputere rivală cu ambiții globale – pe când Rusia e văzută ca o putere în declin, dar periculoasă, și tot mai dependentă de Beijing.

În eforturile lor de a câștiga „competiția pentru viitorul lumii noastre” (după cum s-a exprimat Joe Biden), SUA se bazează tot mai mult pe o rețea internațională de aliați care, generalizând, poate fi numită „Vestul global”.

Ca și Sudul global, Vestul global e definit mai degrabă de idei decât de geografie. Membrii lui sunt democrații liberale bogate având relații strânse de securitate cu SUA. Lângă aliații occidentali tradiționali din Europa și America de Nord se află și țări din regiunea Indo-Pacific, cum ar fi Japonia și Australia. Tot țările din Vestul global sunt acelea care participă fără rezerve la sancțiunile contra Rusiei. Sunt totodată și țările cu care SUA speră să se alieze în războiul rece care se prefigurează cu China.

Cea mai periculoasă fațetă a provocării lansate de Beijing și Moscova este de natură militară și teritorială – cu Ucraina și Taiwan în primele linii ale frontului. Dar Vestul global e totodată din ce în ce mai conștient de riscul coerciției economice – fie că vorbim de Rusia tăindu-i aprovizionarea cu energie Europei, fie că vorbim de sancțiunile comerciale ale Chinei împotriva unor țări care au înfuriat-o, precum Coreea de Sud și Lituania.

Vestul global e de asemenea tot mai îngrijorat de riscul ca Beijingul să ajungă să controleze tehnologiile viitorului – să construiască, după cum se exprima un demnitar UE, „o autocrație polițienească terifiantă” cu influență globală.

Indiciile coagulării unui Vest global se înmulțesc. La cea mai recentă reuniune NATO au fost invitate să participe în premieră și Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Coreea de Sud. Comunicatul final publicat după conferința din iunie a fost și primul document strategic care menționează China în calitate de amenințare. Navele armatelor europene apar tot mai frecvent prin Indo-Pacific. Un alt indiciu e semnarea pactului de securitate AUKUS între Australia, Regatul Unit și SUA.

În ce privește politicile economice, entitatea crucială de organizare a devenit acum grupul G7 al țărilor industriale cele mai avansate. În urma crizei financiare mondiale mulți prevesteau decesul G7 – și substituirea lui cu G20, din care fac parte China, Rusia și câteva state din Sudul global. Însă acum, când rivalitățile geopolitice au redevenit acute, G7 și-a redobândit relevanța. Jake Sullivan, consilierul lui Biden pentru securitate națională, s-a referit recent la G7 ca la „comitetul director al lumii libere”.

Formatul inițial G7, din anii ’70, includea o singură țară asiatică – Japonia. Formal sau informal, și membrii din Indo-Pacific ai Vestului global vor fi parteneri esențiali ai unui G7 revigorat, potrivit Financial Times.

În Vestul global se vorbește tot mai mult de necesitatea reducerii vulnerabilității la coerciția economică a Chinei prin construcția unor lanțuri de aprovizionare și relații comerciale care să implice în primul rând țări democratice, prietenoase. Janet Yellen, secretara trezoreriei americane, a denumit acest concept „friendshoring” (a te baza pe prieteni – n.r.) – un termen susținut recent și de Chrystia Freeland, vicepremierul Canadei.

Există și o tentativă de contracarare a expansiunii prezenței globale a Chinei în domeniile infrastructurii și tehnologiei. La reuniunea sa din iunie G7 a lansat un fond de 600 de miliarde de dolari menit a mobiliza investiții în infrastructura globală.

E posibil însă ca el să fi sosit și cu un deceniu prea târziu și cu prea puține miliarde. Inițiativa Centură și Drum a Chinei a fost lansată în 2013 și e posibil să fi cheltuit deja 4 trilioane de dolari pe proiecte de infrastructură pe tot globul.

Există și probleme de imagine. Țările Vestului global argumentează că s-au unit pentru a proteja valori universale care constituie fundația ordinii mondiale liberale. China și Rusia prezintă în schimb Vestul global ca pe o tentativă de reconstrucție a unei ierarhii bazate pe imperialism și supremația albilor. Sondajele din Sudul global arată că aceste argumente ruso-chineze găsesc deseori audiențe receptive.

Chiar și în interiorul Vestului global există pericolul ca unele acțiuni unilaterale ale SUA să-i îndepărteze pe unii parteneri. Recentele restricții feroce impuse de SUA exporturilor de tehnologie către China vor complica enorm afacerilor unor companii tehnologice din Coreea de Sud, Japonia și Europa. Cancelarul german Olaf Scholz tocmai și-a reiterat ferm încrederea în globalizare – declarație care aduce cu o admonestare pentru SUA.

Dacă vor să mențină unită această nouă alianță, SUA trebuie să-și convingă partenerii că cele mai negre temeri cu privire la Rusia și China sunt justificate. Scenele din weekend de la Beijing cu siguranță le vor ajuta pledoaria.