Mario Draghi are 77 de ani. Din cauza vârstei nu a fost pe lista scurtă a candidaților la președinția Comisiei UE. Oricum, doamna Ursula nu i-ar fi lăsat vreo speranță. Probabil, este cel mai titrat politician european în viață, deși nu l-aș numi așa pentru că, economist fiind și școlit în America, statele lui de serviciu sunt mai mult în lumea finanțelor mondiale cu o excepție: premier al Italiei în perioada 2021- 2022. Între altele, a fost guvernator al Băncii Naționale din țara sa și președinte al Băncii Centrale Europene de la Frankfurt (2011-2019).
Veteranul Mario Draghi, tânăra speranță a reformei Uniunii Europene
Mario Draghi are 77 de ani. Din cauza vârstei nu a fost pe lista scurtă a candidaților la președinția Comisiei UE. Oricum, doamna Ursula nu i-ar fi lăsat vreo speranță. Probabil, este cel mai titrat politician european în viață, deși nu l-aș numi așa pentru că, economist fiind și școlit în America, statele lui de serviciu sunt mai mult în lumea finanțelor mondiale cu o excepție: premier al Italiei în perioada 2021- 2022. Între altele, a fost guvernator al Băncii Naționale din țara sa și președinte al Băncii Centrale Europene de la Frankfurt (2011-2019).
În 2023, von der Leyen i-a solicitat un raport privind căile creșterii competitivității UE la nivel internațional și echilibrarea balanței pe acest segment cu Statele Unite și China. L-a prezentat public luna trecută. Mulți oficiali europeni l-ar fi dorit la ,,secret’’ pentru că este redactat așa cum știe Draghi și nu cum l-ar fi vrut funcționarii superiori din Comisie. Este cea mai tristă, dar realistă radiografie internă din istoria de aproape 70 de ani a Uniunii, unde sunt puse în lumină racilele, inerția și blocajele ei cronice. Comentariile, spuse cu jumătate de gură, au fost fals laudative, uneori pozitive dar anemice, alteori acide. Primele veneau mai mult din Italia iar celelalte cam de peste tot.
Câte ceva despre profilul moral al domnului Draghi…
Draghi spune lucrurilor pe nume chiar și celor care l-au angajat și plătit, dar mai puțin înclinați să-l asculte și să ia aminte. Un exemplu cu Draghi în rolul principal: în martie 2021, când era premier la Roma, fiind vorba de situația din Libia unde Turcia intrase cu armata, Draghi l-a caracterizat pe Erdogan drept ,,dictator’’. Nu în particular, ci într-o conferință de presă. Replica de la Ankara a venit a doua zi. ,,Eu am fost ales de popor, a răbufnit Erdogan. El a fost numit în funcție’’. Real, dar până atunci, nimeni nu-l caracterizase astfel pe liderul turc și nu neapărat pentru că fusese ales. Așa ,,simțise’’ Draghi că ar trebui să-l numească. Așa și cu raportul.
Lăsând gluma la o parte, textul lui Draghi este trist, dar adevărat 100%. În cele ce urmează, mă voi feri să scriu un ,,raport al raportului’’ – voi reveni asupra lui în alte articole – încercând să comentez câteva aspecte din sfera securității continentale evidențiată în cele 228 de pagini ale textului scris de fostul premier italian.
…și ce ne spune el despre Europa noastră
În primul rând, textul arată că Europa a pierdut competiția tehnologică cu Statele Unite și China. ,,Sentința’’ nu este definitivă, dar prăpastia în domeniul competitivității se adâncește pe zi ce trece. Deși Draghi nu o spune în mod direct, Comisia UE în frunte cu președintele, majoritatea liderilor europeni și clasa politică din fiecare stat au înțeles situația chiar înaintea acestui raport, dar sunt incapabili să ia măsurile ce se impun. Inerția tipic europeană – devenită literă de lege în ultimele decenii – dorința de a se menține la putere mult după atingerea limitei de incompetență politică a liderilor și tendințele centrifuge naționale sunt mai puternice decât orice inițiativă spre reformă.
Războiul din Ucraina a cutremurat puțin eșafodajul politic european, dar nu spre reforme profunde ci spre cele superficiale, în așteptare ca situația să revină la normal. Adică, așa cum era înainte… Aceasta este rațiunea pentru care raportul în discuție are toate șansele să fie trecut la index în mod tacit, dar menționat din când în când de opoziția politică din Parlamentul European drept critică la adresa majorității. Eventual va fi implementat la nivelul ,,punctelor neesențiale’’, niciodată integral.
Noile tehnologii, productivitatea și inovația – ,,triunghiul Bermudelor’’ din UE
Evoluția productivității muncii în Europa depinde în mod direct de avansul tehnologic care, vorba lui Nenea Iancu, nu se face deloc la noi. Adică se face, dar mai puțin decât la cei doi mari competitori, cărora le devenim un fel de ,,faliți’’. Dacă ai pierdut competiția pe acest segment, produci mai scump și vinzi cu același preț sau mai ieftin. Dacă vinzi… Draghi susține că Europa se află în fața celei mai grele perioade din istoria sa modernă. Pentru prima dată, creșterea economică nu mai e susținută de creșterea populației.
Când a deschis larg porțile Germaniei pentru imigranții sirieni în urmă cu un deceniu, Angela Merkel înțelesese bine pentru cine bat clopotele. Era o soluție extensivă care acum se implementează și în România cu noii veniți din sudul Asiei. Problema este că aceștia nu vor putea înlocui forța de muncă autohtonă în niciun stat. Nu sunt pregătiți, iar munca pentru ei e ceva tranzitoriu. Poate a doua generație să fie ceva mai …europeană. Soluția reală pentru Uniune este creșterea productivității prin obținerea primordialității tehnologice. Draghi ne spune cum s-ar putea face, dar ținând cont de realitatea politică a zilelor noastre și de oamenii care o populează, calea indicată de el pare un drum utopic, spre nicăieri…
Domeniul inovării este cel care dă tonul în ceea ce privește tehnologia avansată. dar a rămas de izbeliște la nivel european. Și asta nu de ieri, de azi ci de câteva zeci de ani. Exemplul lui Draghi: în Europa nu există nicio societate cu valoare de piață superioară cifrei de 100 miliarde euro creată în ultimii 50 de ani. În Statele Unite sunt 6 cu o valoare de peste 1000 miliarde euro, create în aceeași perioadă, toate pornind de la inovație și investiții în noi tehnologii. Despre China nu avem date suficiente, dar evaluările arată că se apropie de realitatea americană, depășind-o cu mult pe cea europeană.
Despre pace și pregătirile pentru război
Pacea este primul obiectiv al Europei. De acolo s-a pornit când s-au constituit Comunitățile Europene. Dacă astăzi, UE ar fi o țară, s-ar clasa pe al doilea loc în lume la nivelul cheltuielilor militare, dar acest lucru nu se reflectă absolut deloc în capacitatea industriei continentale de apărare. Industria este fragmentată, aspect ce blochează capacitatea de a produce pe scară largă. Lipsesc standardizarea și interoperabilitatea echipamentelor militare, lucru care grevează proiecția de putere a Uniunii Europene și respectul de care se bucură în lume. Un alt exemplu al lui Draghi. În Europa se produc 12 tipuri de tancuri, fiecare cu caracteristici tehnice și operative proprii. În America se produce unul singur. Capitalul, cercetarea, inovarea sunt orientate pe o singură direcție, cu un singur obiectiv. În schimb, în Europa…
Uniunea Europeană are un război la frontiera estică și unul hibrid peste tot. În plus, doctrina strategică a SUA și acțiunile lor din ultimii ani arată clar că se îndepărtează de vechiul continent și se concentrează pe regiunea Indo-Pacific. Ca să devină competitivă inclusiv în caz de război, Europa trebuie să umple un gol imens, însă nu are cu ce, iar America nu-i va putea furniza mare lucru în următorul deceniu. Nu este vorba de securitate în sens generic ci chiar de armament, la propriu. Deceniile de investiții insuficiente, chiar ridicole, își arată consecințele.
Concluzii și opinii ,,ne-europene’’
Guvernele din Uniune sunt în fața necesității unor schimbări urgente și radicale în perspectiva marilor inițiative pan-continentale. Sub coordonarea Comisiei UE – de fapt, a comisarului pentru apărare – statele care posedă capacități de producție a echipamentelor militare avansate trebuie să permită și chiar să încurajeze fuziunea marilor grupuri producătoare, anulându-se astfel concurența internă extrem de dăunătoare. Uniunea va avea autonomie strategică și va participa ca actor important la competiția globală. Actualmente, există o dispersie a fluxurilor financiare continentale pe segmentul producției de apărare cu reguli, obiective și termene diferite. Unificarea acestora și stabilirea unei strategii a achizițiilor comune din Statele Unite ar fi un important pas înainte.
Există analiști, dincolo de Atlantic, care apreciază ideile și concluziile lui Draghi în domeniul apărarii Europei. Elbridge Colby – fost ,,nr.2’’ la Pentagon în timpul administrației Trump și probabil ,,nr.1’’ dacă The Donald câștigă în noiembrie – apreciază raportul veteranului italian. ,,Urgența pentru europeni, susține Colby, este investiția majoră în industria de apărare, iar pentru America este schimbarea rapidă și reală a priorităților. Europa nu mai poate beneficia de umbrela de securitate americană. Vechea paradigmă tremură din toate încheieturile’’. Ar trebui să luăm în considerare ce spune Colby măcar pentru faptul că este nepotul legendarului William Colby, directorul CIA în anii ‘70.
Dar peste Ocean, nu toți gândesc ca domnul Colby jr. care pare a fi în minoritate. Cei mai mulți analiști cred că slăbiciunea industriei de apărare europeană nu poate fi depășită pe termen scurt. Ar fi deci necesară continuarea situației actuale, adică a achizițiilor făcute în America. Scepticism real, justificat sau pragmatism de perspectivă? Dacă raportul Draghi ar fi implementat, achizițiile se vor reduce substanțial și în America se vor pierde locuri de muncă. Asta, la prima vedere…