Schimbările de fiscalitate din ultimele luni au readus în atenția publică (parcă mai mult decât în situațiile precedente) mulțimea de probleme din administrarea taxelor: formulare peste formulare, informații necentralizate sau inexistente, interacțiune greoaie cu autoritățile și altele.
Aceste deficiențe se traduc la nivel macro în indicatori mai slabi privind colectarea impozitelor, combaterea evaziunii și a fraudei, conformarea la plată. Or, din cauza veniturilor bugetare prea mici față de ambițioasele obiective de cheltuieli (din păcate direcționate în arii fără potential de creștere economică pe termen lung) apar soluții ad hoc de compensare care înseamnă fie creșterea poverii fiscale, fie a celei birocratice, fie a ambelor (adică o creștere a ineficienței în colectare). Este una dintre principalele cauze ale lipsei de predictibilitate pe care o acuză constant mediul de business. Însă obiectivele privind creșterea eficienței colectării (traduse în mare măsura prin creșterea conformării voluntare) nu sunt de cele mai multe ori compatibile cu deciziile adhoc.
În acest context, două știri apărute la interval de câteva zile merită atenție. Prima este că programul de modernizare a administrării veniturilor bugetare (RAMP) încheiat cu Banca Mondială în 2013 a stagnat. Cealaltă vine de la ministrul de finanțe care a constatat că fiscul cheltuiește 10 milioane de euro anual pentru trimiterea plicurilor prin poștă, plicuri care, în multe cazuri, nici nu ajung la destinatar. Ce concluzii putem trage din aceste fapte? Administrația fiscală are nevoie clară de reformă care, pe măsură ce întârzie, creează dificultăți pentru business, autorități și irosește resurse.
Cauzele stagnării proiectului de reformă nu sunt lămurite. Singurele informații făcute publice în această privință sunt de la Banca Mondială care arată că de la sfârșitul lunii octombrie 2017 nu au mai fost înaintate inițiative în cadrul proiectului din cauza angajamentului politic slab. Totuși, instituția financiară consideră că România se confruntă cu o serie de provocări în administrarea fiscală atâta timp cât continuă să colecteze cea mai mică sumă din taxe ca pondere în produsul intern brut și înregistrează cea mai mare diferență dintre TVA încasat și potential de încasat (gap). Bulgaria este un exemplu, din acest punct de vedere. Proiectul pe care l-a derulat cu Banca Mondială a ameliorat semnificativ colectarea taxelor. Instituția financiară internațională enumeră și câteva dintre urgențele administrației fiscale: centralizarea informațiilor despre contribuabili, analiza de risc sofisticată, îmbunătățirea/înlocuirea sistemelor informatice. Indiferent de ceea ce se va întâmpla cu proiectul, avertizează Banca Mondială, aceste probleme rămân și trebuie urgent rezolvate.
Digitalizarea este principala metodă care ar conduce la îmbunătățirea colectării, combaterea evaziunii și a fraudei și care ar sprijini contribuabilii corecți să își îndeplinească mai ușor obligațiile fiscale. Din păcate, România nu a implementat încă nicio măsură de raportare standardizată electronică așa cum au făcut aproape toate statele europene. Anul trecut Deloitte România a cules informaţii din reţeaua Deloitte și a constatat că marea majoritate a statelor aplică cel puţin E-Audit (control electronic), multe au implementat Standard Audit File for Tax (SAF-T) – un format electronic standard şi E-reporting (raportarea electronică a unor documente, de exemplu facturi, balanţă etc). Sunt metode care ajută autorităţile fiscale să desfăşoare controale mai eficiente pentru că identifică mai rapid şi uşor principalele zone de neconformare în raportarea obligaţiilor fiscale, dar care vin şi în avantajul companiilor pentru că automatizează procesele, scad costurile şi aduc mai multă transparenţă şi certitudine în relaţia cu autorităţile.
În lipsa unui proiect amplu de implementare a unei viziuni de reformă a administrației fiscale pe termen lung, vedem măsuri intempestive, unele dintre ele netestate sau puțin testate de alte țări, cum sunt plata defalcată a TVA, transferul integral al contribuțiilor la angajat etc. Pe lângă nervozitatea pe care o induc în mediul de business, mai ales că astfel de mutări au venit la pachet în ultimele luni, nu dau siguranța că vor atinge obiectivele de colectare. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în ultimii zece ani, vom observa că s-au emis sute de acte normative de modificare a fiscalității, a procedurilor de înregistrare, declarare sau plată. Care a fost rezultatul? Nivelul încasărilor bugetare ca pondere în PIB continuă să fie cel mai scăzut din Uniunea Europeană, gap-ul de TVA să fie cel mai ridicat, incertitudinea legislativă și povara birocratică să fie la cele mai ridicate cote. Cred că aceste statistici arată că, înainte de orice alte dezbateri despre fiscalitate, ar trebui asumată reforma administrării fiscale. Este evident că orice modificare, chiar și una oportună, în zona legislativă riscă să producă efecte negative atâta timp cât administrația lucrează cu sisteme, metode și tehnici depășite.
Autor: Alin Chitu, director Deloitte Romania
Acest articol a fost publicat în numărul 7 al revistei Capital, diponibil la chioşcuri în săptămâna 19-25 februarie 2018