Bancherul Nicolae Dănilă este fost preşedinte executiv al BCR, în prezent membru în Consiliul de Administraţie al BNR. În momentul privatizării Dănilă era, potrivit unor surse de pe piaţă, cel mai mare acţionar individual al BCR, în urma tranzacţiei prin care statul vânduse în 2004 un pachet de 8% din acţiuni către Asociaţia Salariaţilor din BCR.
Conform ultimei sale declarații de avere, Dănilă are un cont în euro la Banca Transilvania în valoare de 4,4 milioane de euro plus încă alte trei conturi de 625.000 de euro respectiv două de câte 200.000 de euro.
Cel mai mare cont în lei al lui Dănilă este administrat de BCR și are o valoare totală de peste 17 milioane de lei. În afară de aceștia, mai există conturi și fonduri de investiții în valoare aproximativă de 7 milioane de lei.
Mai mult, bancherul deține acțiuni la Erste Banck Group în valoare de 2,3 milioane de euro, obligațiuni emise de Ministerul român de Finanțe în valoare de 4,1 milioane de euro.
Portofoliul său de acțiuni este în descreștere, întrucât la declarația anterioară, valoarea acțiunilor de la Erste era de peste 5,6 milioane de euro.