VEZI ce maşini conduc milionarii din tehnologie

Unii conduc maşini modeste, alţii limuzine extravagante, însă toţi s-au îmbogăţit din afacerile dezvoltate în tehnologie şi aleg să-şi cheltuiască banii în mod diferit. Iată ce maşini conduc bogaţii din tehnologie, potrivit unui material din Business Insider.

Mark Zuckerberg, fondator şi CEO Facebook, conduce o Acura TSX, care costă de la 30.000 de dolari.

Sean Parker, co-fondatorul Airtime, conduce un Audi S5 de peste 50.900 de dolari atunci când se află în San Francisco. Atunci când străbate străzile din L.A., Parker conduce o Tesla de 100.000 de dolari.

Bill Gates este fan Porsche. Acesta conduce un Porsche 911 decapotabil de cca. 82.100 de dolari.

Larry Ellison, CEO Oracle, conduce un Lexus LFA de peste 375.000 de dolari.

Larry Page şi Sergey Brin, co-fondatorii Google, deţin câte o Tesla de peste 100.000 de dolari.

Michael Dell, CEO Dell, are în garaj un Hummer H2 de aproape 50.000 de dolari.

Dustin Moskovitz, cel mai tânăr miliardar în dolari, potrivit revistei Forbes, conduce un Volkswagen R32 Hatchback de cca. 33.000 de dolari.