Astăzi, după rezultatele publicate ieri, acţiunile Google au ţâşnit pe creştere încă din deschidere, la peste 740 dolari. Pe parcursul sesiunii, acţiunile au atins un maxim de 749 dolari, dar în jurul orei 21:45 (ora României), acestea se tranzacţionau în creştere cu 6,25%, la 746,8 dolari.
La acest nivel, valoarea de piaţă a Google a ajuns la 245,4 miliarde dolari, a doua cea mai mare a unei companii de tehnologie de pe Wall Street, după Apple (480 miliarde dolari). Podiumul capitalizării din tehnologie era ocupat de IBM şi Microsoft, cu 232,5 miliarde dolari, respectiv 231,5 miliarde dolari..
Profitul net al Google a fost de 2,89 miliarde dolari sau de 8,62 dolari/acțiune pentru ultimele trei luni din 2012. Cu un an înainte, profitul net a fost de 2,71 miliarde dolari sau 8,22 dolari/acțiune.
Excluzând elementele speciale, dar incluzând Motorola Home, compania a câștigat 10,59 dolari/acțiune, în creștere de la 9,50 dolari/acțiune în trimestrul similar din anul anterior.
Veniturile inlcuzând Motorola Home au crescut cu 50%, la 12,16 miliarde dolari, de la 8,13 miliarde dolari cu un an înainte.
Analiștii se așteptau ca Google să raporteze un câștig excluzând elementele speciale de 10,42 dolari/acțiune, la venituri de 12,34 miliarde dolari, potrivit unui sondaj Thomson Reuters.
Costul mediu per click, un indicator critic care arată prețul plătit de companiile de publicitate către Google, a scăzut cu 6% față de anul precedent, fiind al cincilea declin consecutiv pe rate anuale, dar în creștere față de trimestrul III din 2012.
Chiar dacă costul per click a scăzut, suma plătită cumulat pentru clickuri au crescut puternic, cu 24%, comparativ cu acceași perioadă din 2011 și cu 9% față de trimestrul anterior.
Google creşte puternic pe bursă, după ce a făcut un munte de bani din fiecare click dat de noi
23 ianuarie 2013, 22:32
Ultima modificare în 24 ianuarie 2013, 00:32
Google a raportat pentru trimestrul al patrulea câștiguri peste așteptări, în timp ce veniturile au scăzut ușor, iar ratele din publicitate au fost mai mici decât în trimestrele precedente, transmite CNBC. În sesiunea de azi, acțiunile Google avansau consistent pe bursa din New York.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook