VEZI cine este bancherul care a investit peste jumătate de milion de euro în ferme de porci

Președintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Țiriac Bank, Dan Pascariu, a investit peste 600.000 de euro în ferme de porci. Bancherul a ridicat de la zero - împreuna cu partenerul său, Mihai Lungu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii -, cinci astfel de ferme.

Dan Pascariu și partenerul său, Mihai Lungu, au dat startul proiectului Muntenia Cooperativa Agricolă, în 2005. Cei doi dețin în cadrul acestei cooperative cinci ferme, cu o capacitate de circa 2.000 de porci fiecare; anual, în fiecare dintre ele sunt crescuţi circa 6.000 de porci, în trei cicluri.

Pascariu chiar declara, într-un interviu anterior acordat “Financial Times”, că este optimist când vine vorba de viitorul agriculturii românești, mai ales din perspectiva accesului la fondurile structurale europene.

În total, în cooperativă sunt asociate, astăzi, în jur de 150 de firme din sectorul agricol, care oferă fermierilor know-how legat de construcția unei ferme, documentația pentru accesarea fondurilor europene și a creditelor bancare sau diverse facilități la importul de utilaje pentru porci și hrană.

Investiția inițială într-un astfel de proiect este de circa 800.000 de euro, iar cifra medie de afaceri ajunge la 3 milioane de lei anual.

Cum de la UniCredit Țiriac Bank nu poate lua credite (ar fi un conflict de interese), Dan Pascariu a aflat și ce înseamnă să fii client al unei bănci: a fost nevoit să se împrumute de la BCR. Dobânzile anuale la creditele bancare pentru astfel de proiecte trec de 20%.

Pe piața românească mai desfășoară proiecte similare și producătorul american de carne de porc Smithfield – care avea la finalul anului trecut cinci ferme de scroafe și 42 de îngrașătorii cu o capacitate între 2.000 și 8.000 de porci – dar și compania ieșeană Kosarom.

România importă, anual, peste 4,5 milioane de porci. Producția internă a fost serios lovită de importul de carne de porc din țările UE, care reprezintă circa 70% din vânzările din comerț.