O invitatie ajunsa, saptamana trecuta, la redactie suna cam asa: „… Sa tot fie vreo 11,00 cand, dupa o cotitura molcoma a drumului, ne-o iesi in fata ochilor frumoasa Vale a Doftanei si satele Tesila si Traisteni…. O sa ne oprim putin la atelierul mirosind a lemn proaspat al tamplarului din Tesila si la sfarsit vom trece si pe la lumanar sa-i dam binete. Pe la 13,30-14,00 tragem la han si sa imbucam ceva. Ce spuneti de o gaina rumenita in cuptor la foc domol, tolanita pe un blat de lemn, langa o butelcuta cu vin rosu sau cu tuica parfumata, un bot de branza proaspata si o paine calda, aburind de dorinta de a se topi in gura?”. Ispititoare formulare, nu gluma. Scopul invitatiei era de fapt cunoasterea la fata locului a sistemului de microfinantare promovat in Romania de Centrul de Dezvoltare Economica (CDE).
Uite asa, pe la 11,30, am ajuns la barajul Paltinul, poarta de intrare a comunei Valea Doftanei. Seceta si-a pus amprenta serios in zona. Brazii de pe marginea lacului nu mai au unde sa se oglindeasca, iar craterele de pe fundul lacului secatuit dau o imagine selenara a locului.
Un banner cu reclama Romstal te intampina la intrarea in Tesila, primul sat de pe Valea Doftanei. Sa prinda o astfel de reclama la instalatii moderne tehnico-sanitare si de incalzire aici in zona? Intrebare ce mi-a trecut prin minte imediat. Dar pana sa gasesc un raspuns, am si ajuns la primul obiectiv ce-l aveam in program. Casa unui gospodar de frunte, menita sa primeasca calatori in gazda. Raspunsul a venit singur. Da. Aici in zona se dezvolta agroturismul, iar gospodarii care isi cladesc capacitati de cazare au nevoie certa de instalatii sanitare. Iar dupa o raita data prin vila gospodarului Postolache, destinata turismului rural si care va fi inaugurata in vara, concluzia a fost: cred ca ministrul Agaton ar clasa acest imobil cu 4 stele. Pe langa o curte imensa, plina cu iarba si flori, baza turistica detine opt camere, sala de mese, sufragerie si un frumos bar imbracat in lemn si piatra de rau. In spatele casei se construieste un teren de tenis.
Un tanar a redescoperit fabricarea lumanarilor
Maria Postolache, mandra de realizarea lor, ne spune: „Casa am inceput-o in 1993. Cum strangeam ceva bani, ii bagam pe toti aici. Nu am tinut o socoteala, sa vedem cat ne-a costat in total”. Banii investiti provin in mare parte din gospodaria proprie, ce are 100 oi, mai multi cai si vaci. Dar o mana de ajutor a primit-o si de la CDE. A imprumutat in 1999, 1.000 de dolari, pe care i-a si returnat, iar acum este la al doilea credit, tot de o mie de dolari. „Ne-au ajutat si acesti bani. Cu ei am mai acoperit o parte din cheltuieli”, mai explica Maria.
Valea Doftanei este renumita pentru bogatia ei in cherestea. De aceea, banii dati pe lemn pentru multi nu inseamna o cheltuiala mare. Achizitionarea lui poate fi facuta si direct din padure. Implicit, unde-i lemn, este nevoie si de ateliere de prelucrare. Exista mai multi tamplari in sat. Noi ne-am oprit pentru cateva minute la nr. 1014, pe strada Carabanu, din Tesila, la unul dintre tamplarii care si-au deschis mici ateliere beneficiind de microfinantere. Gheorghe Manea, cu mia de dolari imprumutati, si-a incropit un atelier de tamplarie, de unde isi va castiga existenta dupa iesirea la pensie.
Necesara in sat mai era si o bacanie. Una dintre multele familii cu numele Clinci – in Tesila acest nume este ca Popescu sau Ionescu – si-au facut o mica constructie pe drumul cel mare al satului, de unde locuitorii isi pot cumpara diverse produse alimentare. „Constructia a fost ridicata mai de mult, dar magazinul l-am deschis o data cu finantarea. Am luat mia de dolari de la dansii si am investit-o intr-un frigider si marfa. Vindem acum de aproape un milion de lei pe zi. Ne ajunge cat sa platim salariile si sa ne onoram ratele la credit. Este o afacere mica de familie. Eu si sotul meu vrem sa luam alt credit de la CDE, pentru a incepe constructia unei case care sa fie destinata agroturismului”, povesteste Rodica Clinci.
Lasam in spate Tesila si pasim in Traisteni, unde ochii nostri aveau sa vada o afacere inedita in Romania. Intram in curtea familiei Cristian Rosca. Un alt gospodar de vaza al Vaii Doftanei. Ne intampina un iz de ceara, combinat cu miros de balegar. Traversam curtea, iar dupa grajdurile vacilor si cocina unor purcei de lapte, se zareste o casuta din lemn, de doi pe doi metri, locul afacerii secrete a lui Cristian Rosca. O mica fabrica de lumanari (de aici si mirosul insistent de ceara). Instalatia este o inventie proprie a tanarului familist. Despre cum functioneaza aceasta, Cristian este inca zgarcit la detalii. Nu a obtinut inca brevetarea inventiei, de aici si teama lui de a nu i se fura ideea. Cert este ca tanarul, de profesie inginer de foraj si extractie, a reusit cu 2.000 de dolari sa puna pe picioare aceasta fabricuta care produce, in prezent, o tona de lumanari pe luna. „Instalatia are capacitate minima de productie de 40 kg de lumanari/ora. Insa nu pot sa produc la intreaga ei capacitate. Parafina o cumpar de la rafinariile din Campina. La o tona de lumanari, castig cam cinci milioane de lei, dupa ce scad costul lor de productie. Dar cu darile catre stat, ajung sa raman in mana cu trei milioane de lei”, povesteste Cristian.
Paradisul dinValea Doftanei
Dupa ce am servit masa la vila agroturistica Paradis, condimentata cu bancurile despre politisti, rostite cu o voce baritonala de patronul pe nume Deftu Deftu, chiar el fost colonel in (Po)Militia Romana, am traversat dealul spre Comarnic. Ne-am oprit in Secaria, pentru a mai vizita ceva gospodari de frunte si micile lor afaceri. Ca sa ajungem la singurul cuptor de paine, am traversat practic toata comuna. Asa am vazut ca drumul principal al Secariei era si pe dreapta si pe stanga ocupat cu stive de busteni, ce asteptau sa fie transformati in placi de lemn. Asta da afacere! A cui o fi, ne intrebam si noi.
Cuptorul, spre dezamagirea noastra, era lipsit de orice activitate. Pe la orele dupa-amiezii, lucrul aici inceteaza. Satenii isi procura painea necesara devreme dimineata, iar cuptorul nu are de ce sa lucreze toata ziua. Si aici mia de verzisori luata imprumut de la CDE a ajutat la pornirea afacerii. Cu banii respectivi, patronul Iulian Neagoe si-a luat un malaxor si caramida pentru imbracarea cuptorului. Constructia a fost facuta mai de mult. Toata investitia a ajuns cam la 130 de milioane de lei. Creditul l-a luat in martie 2000, iar luna aceasta a achitat ultima rata.
La o aruncatura de bat, exista o fabrica de branza si cascavele, cum se spune prin acele locuri. Doi sateni, Ion Vasii si Cornel Schiopu, zis Laptaru, s-au asociat in 1992 si au construit aceasta fabricuta. Astazi ea produce cam 3.000 de kg de branza si cam tot atata cascaval, pentru orasenii din Breaza si Campina. Aici se duce marfa. Laptaru ar produce mai mult, pentru ca cerere exista la poarta lui (vin intermediarii care-i comercializeaza marfa), dar nu are de unde cumpara atata lapte. In sat exista doar 90 de producatori de lapte, de la care poate achizitiona circa 700 de litri pe zi. Iar ca sa colecteze lapte din alte zone, nu-l tine buzunarul. Din curtea cu miros de cascavele, am trecut in ulita primariei. Aici, primarul Iulian Popa tinea mortis sa ne cunoasca. „Ca sa poti face ceva pentru comunitate trebuie sa ai forta financiara”. Si de aici domnul primar a inceput sa ne povesteasca ce afaceri face: in constructii civile, industria si exploatarea lemnului. Cica nu personal, ci soata lui, ca doar politica asta nu prea i-ar da voie sa fie implicat direct. Si uite asa am aflat ai cui sunt bustenii de care va mentionam mai sus. Dar nu sunt din Secaria. Comuna nu are potential forestier. I-a importat din Valea Doftanei. In Secaria nu exista nici picior de tigan, pentru ca are grija primarul sa-i impinga in afara perimetrului comunei. Iulian Popa, primar inca din 1996, este un fel de Nasu’. A botezat si cununat jumatate din comuna. De inmormantat, tot pe banii lui o face. Chiar ii ajuta pe gospodari sa-si plateasca ratele microcreditelor luate prin CDE. Dupa un pahar de vin baut cu primarul, ne-am luat talpasita inapoi spre casa. Smogul ce acopera zona Bucurestiului se simte inca de pe la Balotesti. t