El va merge în mai multe oraşe din Nevada sau Colorado, în încercarea de a câştiga voturile celor nehotărâţi. Şi rivalul său republican, Mitt Romney, îşi reia în forţă turneul electoral, cu mai puţin de o săptămână înainte de alegeri. Între timp, viaţa începe să revină la normal în regiunile afectate de Uraganul Sandy. Marile bănci americane şi bursa de la New York s-au redeschis. Au fost reluate şi zborurile pe marile aeroporturi, în timp ce transportul în comun funcţionează doar parţial. Uraganul lasă în urmă 64 de morţi.
Preşedintele american Barack Obama le-a promis miercuri sinistraţilor lăsaţi în urmă de Sandy că statul federal îi va susţine ‘pe termen lung’, după ce a inspectat la faţa locului pagubele provocate de trecerea uraganului peste coasta New Jersey.
“Vă vom sprijini pe termen lung”, a afirmat Obama alături de guvernatorului statului Chris Christie, într-un centru de sinistraţi situat în oraşul Brigantine, nu departe de Atlantic City la sud de New York. ‘Nu vom tolera niciun fel de birocraţie. Vom face în aşa fel încât să vă obţinem ajutor cât mai curând posibil”, a adăugat preşedintele.
“Principalul meu mesaj este că toată ţara a văzut ceea ce s-a întâmplat. Toată lumea ştie în ce măsură a fost afectat New Jersey”, a explicat Obama, asigurându-i pe sinistraţi că se ‘gândeşte la ei şi se roagă’.
“La ora actuală, prioritatea este restabilirea alimentării cu electricitate. Deîndată ce va fi realizat acest lucru /…/ vor începe evident operaţiunile de curăţare”, a mai spus Obama, care survolase anterior, cu elicopterul şi însoţit de Christie, coasta atlantică a statului acestuia, răvăşită de urganul care s-a abătut luni şi marţi asupra nord-estului SUA. În ceea ce-l priveşte, Chris Christie a apreciat că este “foarte important” că preşedintele a venit în New Jersey.
Sursa: Rador, Agerpres
Sursa foto: dailymail.com