Viaţa incredibilă a titanului capitalului privat Robert Smith, unul dintre cei mai bogaţi americani

Robert F. Smith, CEO si fondator al fondului de capital privat Vista Equity Partners, tocmai a apărut pe coperta revistei Forbes. Cu o avere de 2,5 miliarde de dolari el se situează pe locul 268 pe lista celor mai bogaţi americani, scrie portalul de ştiri Business Insider.

Aceasta este cea mai recentă realizare din ultimele 12 luni pentru unul dintre cei mai de succes investitori în software și tehnologie din Silicon Valley. În octombrie anul trecut, Smith și Vista au închis un fond de aproape 6 miliarde de dolari.

Iată câteva scene din viața uneia dintre stelele în devenire pe piaţa capitalului privat:

Smith a ţinut un discurs de început la ceremonia de absolvire din 2015 a Universităţii Americane, unde a vorbit despre primele sale încercări de a obține un loc de muncă în Silicon Valley, în timp ce se afla încă în liceu.

"Am căutat un număr de telefon al Bell Labs pentru a-i întreba despre stagii de vară. Mi-au spus că aş putea aplica în cazul în care aş fi fost junior sau senior în colegiu. Le-am spus că în şcoală am fost foarte bun în domeniul computerelor şi la matematică, dar Bell Lab m-a refuzat. Am continuat să încerc să intru acolo şi în cele din urma m-au acceptat.”

Smith a devenit student la Universitatea Cornell, dar nu a pierdut legătura cu cei de la Bell Labs. A continuat să lucreze acolo în timpul vacanţelor de vară şi de iarnă, înainte de a-şi lua diploma de inginer chimist de la Cornell University.

Robert Smith a facut un MBA de la Universitatea Columbia. După aceea, el s-a dus pe Wall Street, pentru a lucra la Goldman Sachs. "Când am terminat scoala de afaceri și am decis să mă alătur lumii tumultuoase a investiţiilor bancare, familia și prietenii mei mi-au zis că am o problemă".

Smith a părăsit Goldman Sachs în 2000 şi a lansat propria sa firmă de capital privat. În cei 15 ani, Vista Equity Partners a generat profituri pentru investitori și a crescut la aproape 16 miliarde de dolari în active, potrivit Forbes.

"Când am plecat de la postul meu de la Goldman Sachs doar şi am făcut public faptul că voi înființa o firmă cu capital privat numit Vista Equity Partners, mentorii și colegii mei de la Goldman au crezut ca mi-am pierdut minţile", a povestit Smith.

"Nu am fost niciodată supărat pe acei oameni, de fapt, eu le sunt recunoscător pentru sfatul și preocuparea lor. In îngrijorarea lor mi-am găsit curajul. În îndoielile lor am găsit hotărârea mea. In avertismentele lor, am găsit vocea mea și mi-am urmat calea.”