Ben Casnocha şi-a lansat la 12 ani prima companie. La 16 ani era deja nominalizat la titlul „Antreprenorul anului“ (Inc. Magazine).
În cartea de față, autorul îşi povesteşte viaţa la 19 ani, vârstă la care era întreprinzător, scriitor, student şi blogger. Şi membru în consiliul de administraţie al Comcate Inc. – o companie de top în tehnologia e-government.
Cartea include fapte reale, deşi numele persoanelor şi firmelor au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea. Autorul relatează evenimentele prin care a trecut şi felul în care le-a făcut faţă, dar şi rezultatele cu care s-au soldat în cele din urmă.
În 2006, BusinessWeek l-a inclus pe autor pe lista „celor mai buni tineri antreprenori din America“.
Despre volumul „My Start-Up Life“, putem spune că, dacă ar exista „romanul de afaceri“, atunci acesta ar fi o fascinantă mostră a genului.
Cartea va fi distribuită împreună cu revista Capital, începând de luni, 29 noiembrie, la toate centrele de difuzare a presei, la pretul de numai 9,9 lei.