In ultimii ani, ponderea incasarilor celor zece companii de top din totalul pietei asigurarilor de viata a fost de circa 95-97%, ceea ce duce la concluzia ca in perioada ianuarie-mai 2002, s-au incasat la nivelul intregii piete circa 1.900 miliarde lei. Ajustate cu rata inflatiei (9,3% pe primul semestru) rezultatele reprezinta circa 82% din totalul incasarilor inregistrate de piata de profil la sfarsitul anului trecut (2.115 miliarde lei). Calculat in valuta, procentajul este mai mic. La un cur
In ultimii ani, ponderea incasarilor celor zece companii de top din totalul pietei asigurarilor de viata a fost de circa 95-97%, ceea ce duce la concluzia ca in perioada ianuarie-mai 2002, s-au incasat la nivelul intregii piete circa 1.900 miliarde lei. Ajustate cu rata inflatiei (9,3% pe primul semestru) rezultatele reprezinta circa 82% din totalul incasarilor inregistrate de piata de profil la sfarsitul anului trecut (2.115 miliarde lei). Calculat in valuta, procentajul este mai mic. La un curs mediu al perioadei de circa 32.000 lei/un dolar, incasarile primelor zece companii au fost in 2002 de circa 57 milioane USD, fata de circa 74 milioane USD cat s-a inregistrat la nivelul intregului an 2001.
In ce priveste primele brute subscrise (indicatorul dupa care se fac raportarile catre Comisia de Supraveghere incepand cu acest an), cifra totala realizata de cele zece companii din top in primul semestru este de 2.033 miliarde lei. Pentru cei mai putin initiati in domeniul asigurarilor, vom spune ca, spre deosebire de primele incasate, la calculul celor subscrise intra in plus si primele ce urmeaza a fi incasate, conform contractelor, pana la sfarsitul anului. Faptul ca diferentele intre cele doua moduri de raportare sunt mai mari la unele companii si mai mici la altele nu trebuie sa surprinda. Acolo unde companiile au incasari mai mari din contracte cu prima unica, diferenta dintre subscrieri si incasari este mai mica; invers, la plata esalonata a primelor (lunara, trimestriala), subscrierile sunt mai mari decat incasarile. Nu este insa singura explicatie. La Sara Merkur, de pilda, subscrierile sunt egale cu incasarile. Daniel Stan, directorul economic al companiei, explica: „Primele incasate au fost raportate inainte ca noi sa facem ajustarea de la primele facturate la cele subscrise, asa cum ni se cere anul acesta de catre CSA. Din acest motiv cifrele sunt apropiate ca valoare”.
Fata de sfarsitul anului trecut, clasamentul asiguratorilor de viata n-a suferit modificari importante. ING Nederlanden ramane liderul pietei, compania olandeza detinand, inca, jumatate din piata, in conditiile in care concurenta a crescut destul de mult in ultimii ani. In perioada pe care o analizam, ING Nederlanden a incasat 28,7 milioane USD, fata de 14,9 milioane USD in aceeasi perioada a anului trecut. „Cele mai vandute produse au fost, in aceasta perioada, planurile de pensii si planurile de investitii pentru copii”, declara Violeta Ciurel, director relatia clienti persoane fizice la ING. Chiar daca a incasat circa 12,5 milioane USD, Asirom, a doua clasata, isi vede din ce in ce mai mult pozitia amenintata de AIG Life, compania americana castigand teren in fata restului competitorilor din top. Desi nu este o companie specializata pe asigurari de viata, Lukoil Asito ocupa locul patru in special datorita produselor vandute personalului din grupul Lukoil. „In ultimul timp, am inceput sa vindem produse si clientilor din afara grupului, cele mai cerute fiind asigurarile de grup”, spune Mihai Parciog, director in cadrul Lukoil Asito. Fata de sfarsitul anului, Aviva a urcat doua pozitii in top, in timp ce Sara Merkur a coborat doua locuri. In primul caz, este vorba despre o companie relativ nou venita pe piata, care incearca sa castige teren avand in spate un actionar cu nume greu in Europa. In ce priveste Sara Merkur, incasarile mai slabe din aceasta perioada sunt explicabile, daca ne gandim ca, nu cu mult timp in urma, compania a initiat un proces de restructurare a canalelor de distributie, construindu-si propria forta de vanzari, alaturi de distributia prin intermediul brokerilor.
Singura companie care nu figureaza in clasamentul la sase luni, dar figura in cel de la sfarsitul anului, este Grawe, ea cedand locul Omniasig Asigurari de Viata. Cu incasari cu putin mai mari decat cele ale Asiban, Allianz tiriac intra pentru prima data in topul asiguratorilor de viata. Compania germana se afla inca in faza organizarii activitatii si a formarii unei retele proprii de consultanti, motiv pentru care incasarile din asigurarile de viata sunt mai degraba modeste in comparatie cu cele de la asigurari generale. Allianz tiriac va avea un cuvant greu in asigurarile de viata cel mai probabil peste doi ani.
Estimarile analistilor pentru sfarsitul acestui an sunt optimiste. Ei cred ca piata asigurarilor de viata va avea incasari totale de circa 110-120 milioane de dolari, cu circa 50% mai mari fata de anul trecut. In functie de rezultatele obtinute de companii la asigurarile generale, este foarte posibil, in aceste conditii, ca procentajul asigurarilor de viata sa creasca de la 21% la circa 25% din total.
Dinamica primelor incasate din asigurari directe de viata in perioada 1997 – 2001
Anul Prime totale Asigurari Pondere
incasate (mil lei) de viata (mil lei) asigurari
de viata (%)
1997 1.304.022 80.739 6,19
1998 2.414.840 199.447 8,26
1999 4.273.930 505.690 11,83
2000 6.738.873 1.066.586 15,83
2001 10.012.425 2.114.733 21,12