Dezastru total anunțat de către premierul Ludovic Orban. Acesta arată cu degetul spre cei de la Curtea Constituțională a României (CCR). Mai exact, spre ultima decizie a judecătorilor constituționali care ar pune în pericol viața și sănătatea românilor.
Viața românilor, în pericol
Premierul Ludovic Orban a anunţat sâmbătă că, în cazul în care Curtea Constituţională a României va declara neconstituţională legislaţia privind starea de alertă, Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă.
„Vom emite o reglementare de tip ordonanţă de urgenţă care să dea Guvernului şi autorităţilor din România instrumentele necesare pentru a putea apăra viaţa şi sănătatea cetăţenilor români. Nu cred că putem accepta ceea ce face CCR şi cu aşa-zisul Avocat al Poporului. În nicio ţară din Europa nu s-a întâmplat aşa ceva şi anume autorităţile, printr-o sesizare şi o decizie a CCR, practic să fie lipsite de instrumentele pentru a putea impune respectarea legilor, a regulilor, mai ales într-o situaţie atât de gravă cum este situaţia provocată de epidemia de coronavirus”, a spus premierul, la Târgu Mureş, întrebat ce se va întâmpla dacă CCR va declara neconstituţională legislaţia privind starea de alertă.
El a susţinut că decizia CCR în cazul amenzilor aplicate pe perioada stării de urgenţă reprezintă un „îndemn la nerespectarea Constituţiei, o instigare la nerespectarea legii şi a regulilor”.
„Decizia CCR pune în pericol viaţa şi sănătatea fiecărui român. Decizia Curţii arată că aceşti oameni care au pierdut orice legătură cu realitatea din societatea românească vor să îi ajute pe cei care încalcă legea, o minoritate, şi nu au pic de respect pentru cei care respectă legea, mai mult de 98% dintre cetăţenii români. (…) Hotărârea CCR şi în general acţiunile realizate de Avocatul PSD, ALDE şi al lui Ponta nu fac altceva decât să calce în picioare dreptul fundamental al cetăţenilor români la viaţă şi la sănătate”, a arătat premierul.
Ludovic Orban a vizitat, sâmbătă, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Unitatea de suport medical COVID-19 din Târgu Mureş.