VICE nu este o revistă foarte cunoscută în rândul adulților de peste 35 de ani. Nu se găsește la niciun punct de presă, iar strategia de distribuție în centrele culturale „underground” populate de tineri îi menține obscuritatea. Cu toate astea, cele mai mari branduri urbane din lume se înghesuie în paginile de reclamă ale unei publicații care acoperă, într-un stil punk, subiecte precum “Vacanță cu talibani” (un reportaj din Peshawar, Pakistan) sau “Cum să nu te droghezi ca un cretin”. Cifrele din spatele acestui fenoment vorbesc de la sine. VICE se distribuie gratuit în 1.500.000 de exemplare la nivel internațional (cu o rată de pick-up de 100%) și are o medie de 5.830.000 de cititori în rândul trendsetterilor și tinerilor avangardiști.

 

În octombrie 2010, VICE a devenit prima revistă gratuită din lume inclusă în topul Ad Age’s 2010 Magazine A-list, un raport anual lansat de revista Ad Age cu cele mai bune 10 publicații ale anului.

Site-ul viceland.com/ro, versiunea românească, s-a lansat în toamna anului trecut și prezintă atât un “best of” al subiectelor la nivel internațional cât și conținut autohton în stilul comic satiric VICE.

Revista va apărea în print în această primăvară, tipărită în condiții de lux și distribuită în galerii, centre alternative de artă, universități, cluburi, etc. “Motivele care ne-au convins să lansăm această provocare pe o piaţa media fragilizată de criză: deschiderea tinerilor către nou şi neconventional, dorinţa lor de informare și de comunicare folosind un canal dinamic, interactiv, care să reflecte modul de viaţă din mediul urban şi care să creeze o comunitate. O primă privire pe site-uri ar putea remarca doar abordarea provocatoare, prezentarea unei realităţi crude şi fără machiaj”, explică Frédéric de la Taille, Managing Director – Vice Media Group Romania.
Deși doar 20% din conținutul revistei va fi autohton, faptul că subiectele din toate țările în care apare revista vor apărea în edițiile internaționale contribuie nu doar la perspectiva vastă asupra lumii pe care publicația o acoperă ci și la promovarea, la nivel internațional, a culturii urbane din fiecare capitală diferită.

Televiziune alternativă

VBS.TV (canal de televiziune on-line cu 6,7 milioane vizitatori unici lunar)
vine să întregească experienţa VICE cu documentare scurte şi originale, în pur stil gonzo. Subiectele tratate includ cazuri umanitare, călătorii, știri și sport extrem.
În grila de programe se regăsesc fragmente din DVD-ul apărut în 2006, «The Vice Guide to Travel», adică o călătorie prin locurile în care nu mai ajunge nimeni: explorarea unor țări măcinate de răboi sau dictatură (Irak, Liberia, Coreea de Nord, Pakistan), vânătoarea unor animale mutante la Cernobâl, îndoctrinarea copiilor palestinieni pentru a comite atentate sinucigaşe, reportaj în Pakistan despre cea mai mare piaţă neagră de armament, un chef monstru într-un sat de pigmei în Congo. Sunt doar câteva exemple. CNN apreciază latura originală a reportajelor și le difuzează (https://edition.cnn.com/SPECIALS/vbs/ ).