Vicepremierul britanic îi avertizează pe bancheri împotriva bonusurilor „iresponsabile”

Vicepremierul britanic Nick Clegg a lansat luni un nou avertisment către băncile salvate de stat, subliniind că guvernul este ferm hotărât să împiedice "remuneraţiile iresponsabile", în contextul în care sezonul bonusurilor bate la uşă.

"Înţeleg indignarea opiniei publice faţă de bonusurile care continuă să curgă în valuri pentru bancheri, mai ales în acele instituţii care au fost salvate de contribuabili" în timpul crizei financiare, a afirmat liderul liberal-democraţilor, într-un discurs pronunţat la o fundaţie din Londra.

"În ajunul sezonului bonusurilor, nimeni nu trebuie să ne pună la îndoială hotărârea, ca acţionar majoritar în aceste bănci, de a face tot posibilul pentru a bloca remuneraţiile iresponsabile sau gratificaţiile în caz de eşec" – a insistat vicepremierul britanic.

"Impactul profund al degringoladei sectorului bancar asupra economiei noastre şi asupra societăţii noastre este şi mai clar astăzi. Mânia opiniei publice faţă de bănci nu a scăzut şi guvernul nu intenţionează să tolereze bonusurile" – a avertizat Clegg.

Vicepremierul liberal-democrat, al cărui partid formează alături de conservatori guvernul de coaliţie, a anunţat la începutul lui decembrie că luna viitoare va prezenta noi propuneri vizând să împiedice ‘comportamentele de nejustificat’ în materie de remunerare a celor mai înalţi responsabili din economie. Potrivit unui studiu publicat recent, salariile şefilor marilor companii au explodat în ultimii 30 de ani în Marea Britanie.
SURSA: Agerpres