Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh a declarat, vineri, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost chemată pentru a i se comunica faptul că are calitatea de suspect într-un dosar de corupţie.
UPDATE
În cazul în care vicepremierul Sevil Shhaideh, inculpată de DNA într-un dosar de corupție, va alege să părăsească Executivul, „în cărți” pentru postul de viceprim-ministru ar fi Marcel Ciolacu, potrivit unor surse din interiorul PSD, citate de evz.ro
Evenimentul zilei mai anunță că Sevil Shhaideh ar putea să demisioneze din funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, ea deținând calitatea de suspect în dosarul Belina, potrivit unor surse citate de B1.
În cursul acestei zile, alte persoane urmează să fie audiate de procurorii DNA în dosarul Belina.
„Am fost informată asupra calităţii procesuale pe care o am în acest dosar. Am calitatea de suspect şi mai multe nu vă pot declara, fiind o anchetă penală în curs. În acest moment mi s-a adus la cunoştinţă această calitate. Mă prevalez de toate drepturile pe care le am şi o să analizez împreună cu avocatul documentele”, a afirmat Shhaideh.
Vicepremierul nu a răspuns la întrebarea jurnaliştilor dacă îşi va da demisia după ce a fost pusă sub acuzare în acest dosar.
SURSA: Agerpres