Procurorii îl învinuiesc că nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, că şi-a pus subalternii să nu consemneze neregulile firmei de gaze şi pentru că ar fi dat licențe fără acoperire unor firme distribuitoare de gaz din Sighetu Marmației, potrivit Realitatea TV.
Potrivit comunicatului emis de Parchetul General, acesta este cercetat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi instigare la fals în înscrisuri oficiale.
"Eugen Georgescu nu a luat măsurile legale cu privire la suspendarea licenţelor şi autorizaţiilor emise pentru Berg Sistem Gaz. El fusese sesizat în acest sens de subalternii săi în 2007 şi 2008. În urma controalelor, agenţii constatatori l-au informat în legătură cu gravele nereguli găsite la această firmă. Georgescu a cerut unui subordonat al său să modifice raportul de inspecţie în cazul firmei. Georgescu a cerut eliminarea din raport a măsurilor legate de suspendarea licenţelor şi autorizaţiilor pentru Berg Sistem Gaz", potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).
În februarie au avut loc două explozii într-un club din Sighetu-Marmaţiei, în urma căreia o persoană a murit, iar alte 20 au fost rănite.
Vicepreşedintele ANRE Eugen Georgescu a fost reţinut
25 aprilie 2012, 20:21
Ultima modificare în 25 aprilie 2012, 23:21
Eugen Georgescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a fost reţinut miercuri seară pentru 24 de ore în cazul dosarului privind explozia de la Sighetul Marmaţiei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- MRU – acces direct la rețeaua „Înțelepților”
- Când doi se bat, în războiul dintre euro și dolar, câștigător iese… aurul
- Comisia Europeană vrea o majorare a bugetului UE de 6,8% pentru 2013
- Recompensă de 50 de milioane de dolari pe capul lui Vladimir Putin
- Polonia sprijină aderarea României la Schengen
- Şeful Pentagonului se îndoieşte că Iranul a deblocat secretele unei drone americane
- CRIZA ECONOMICĂ: Şi-au inventat propria valută care să înlocuiască euro
- Israelul va începe să ridice un zid de 2 km la frontiera cu Libanul
- RATB introduce plata prin SMS
- Un român, premiat la Geneva pentru un perete ce scade factura de încălzire la jumătate