"Mă deranjează declaraţia unor oficiali referitoare la schimbarea preţului la electricitate. E o perioadă dificilă iar modul de raportare al celor cu funcţii faţă de oameni e important", a spus premierul, citat de Agerpres.
Creşterea preţului energiei electrice cu 5% la finalul lunii iunie 2012 nu va avea un impact major asupra facturii pe care o va plăti consumatorul final, declara ieri vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE), Petre Lificiu, la o conferinţă Finmedia: "O creştere cu 5% a preţului energiei la sfârşitul lunii nu înseamnă nimic. Adică, înseamnă să nu uităm becul aprins în baie când plecăm la serviciu", a afirmat Lificiu.
Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie 2012 pentru populaţie şi pentru consumatorii industriali. Autorităţile române trebuie să aplice calendarul eliminării preţurilor reglementate pentru consumatorii casnici începând din 2013, până în 2017.
Citeşte şi:
Vicepreşedintele ANRE: "O creştere cu 5% a preţului energiei nu are un impact major asupra facturii consumatorului final"
Vicepreşedintele ANRE, demis de Ponta din cauza declaraţiilor cu privire la majorarea preţului energiei
31 mai 2012, 11:44
Ultima modificare în 31 mai 2012, 14:44
Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, la Iaşi că îl va elibera din funcţie pe şeful ANRE Petre Lificiu din cauza declaraţiilor făcute de acesta cu privire la majorarea cu 5% a preţului energiei.
Etichete: anre,
demisie,
energie,
victor ponta
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook