”Autoritățile contractante au o slabă pregătire în ceea ce privește proiectele finanțate din fonduri europene. Procedurile privind achizițiile publice sunt verificate abia după doi ani de la atribuirea contractelor, iar la implementarea proiectelor nimeni nu mai sprijină beneficiarii finali”, a declarat astăzi vicepreședintele Autorității de Audit, Gheorghe Oană, în cadrul conferinței ”Chief Financial Officers”, organizată la București.
Oană a adăugat pe lista cauzelor care au determinat o absorbție scăzută a fondurilor comunitare alocate României și o slabă pregătire a proiectelor tehnice. ”Când începe implementarea efectivă a proiectelor, beneficiarii constată că trebuie să facă anumite modificări și solicită acte adiționale. Trebuie să înțeleagă că acestea se obțin greu deoarece aprobarea a fost dată pentru un anumit proiect. Astfel, aceste greșeli din proiectele tehnice afectează, în final, întregul proiect”, a explicat vicepreședintele Autorității de Audit.
Acesta a adăugat că este necesară suplimentarea personalului din cadrul Autorităților de Management și a Organismelor Intermediare astfel încât cererile de finanțare și cele de rambursare să poată fi evaluate cât mai rapid.
Oană a mai spus că ținta propusă de guvern pentru acest an în ceea ce privește absorbția fondurilor europene este una care poate fi atinsă, cu o condiție: să se respecte termenele din contractul de finanțare. ”Nu se poate să începi o stație de epurare pe ISPA și să o termini peste zece ani”, a arătat acesta.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi şi faţă de celelalte autorităţi responsabile cu gestionarea şi implementarea fondurilor comunitare nerambursabile fiind singura autoritate naţională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională, asupra acestor fonduri.