Vicepreședintele Băncii Centrale Europene face apel în acest sens la instituțiile financiare din zona euro pentru a-și îmbunătăți perspectivele de creștere în contextul crizei economice generate de pandemia de coronavirus ce a dus la o majorare a creditelor neperformante și rate scăzute ale dobânzilor.
Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, a făcut apel la o consolidare suplimentară şi la reducerea costurilor de către băncile din zona euro, pentru îmbunătăţirea profitabilităţii, transmite Reuters.
Băncile sunt sub presiune în Spania şi în alte ţări din Europa pentru a intra într-un proces de consolidare, în timp ce se confruntă cu majorarea creditelor neperformante, ca efect al pandemiei de coronavirus (COVID-19), şi cu ratele scăzute ale dobânzilor.
„Renunţarea la costurile excesive, la supracapacitate, este mult mai necesară decât era înaintea pandemiei. Consolidarea este un instrument, şi nu un obiectiv, dar poate ajuta la reducerea costurilor şi a supracapacităţii”, a afirmat Luis de Guindos la un eveniment financiar găzduit de publicaţia Expansion şi compania de consultanţă KPMG.
Acordul de luna trecută dintre Caixabank şi Bankia a sporit aşteptările privind un nou val de fuziuni şi achiziţii (M&A) în rândul băncilor spaniole. Entitatea combinată, care se va numi CaixaBank, va deveni cea mai mare bancă spaniolă în funcţie de cota de piaţă pe segmentul împrumuturilor şi depozitelor interne, deşi nu va fi atât de prezentă pe plan global cum sunt Santander şi BBVA, în prezent cele mai mari bănci ale ţării.
Deja numărul băncilor spaniole a scăzut la 12 de la 55, după criza financiară din 2008.
La începutul acestei luni, alţi doi creditori, Unicaja şi Liberbank, au început negocierile oficiale de fuziune.
Actuala criză afectează perspectivele de creștere din sectorul bancar
Mai multă flexibilitate din partea Băncii Centrale Europene privind cerinţele de capital ar putea stimula consolidarea în rândul băncilor din Europa, consideră analiştii.
Grupul italian Intesa Sanpaolo a achiziţionat Unione di Banche Italiane (UBI), în timp ce banca spaniolă Sabadell a demarat negocieri neoficiale de fuziune, inclusiv cu BBVA şi Santander, au declarat pentru Reuters srse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. BBVA este acţionarul majoritar al Turkiye Garanti Bankasi (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia şi banca mamă a Garanti Bank România.
Luni, directorul general al BBVA, Onur Genç, a afirmat că instituţia este deschisă la analizarea oportunităţilor de M&A „atât în Spania cât şi în alte zone” dacă va creşte valoarea acţiunilor, deşi banca se concentrează pe creştere organică.
La rândul său, directorul general al Santander, Jose Antonio Alvarez, a explicat că banca nu ia în considerare fuziuni şi achiziţii.
Profitabilitatea sectorului bancar din zona euro este scăzută iar actuala criză economică afectează perspectivele de creştere.
De Guindos a explicat că rentabilitatea capitalului băncilor (ROE) – un indicator al profitabilităţii – a scăzut la aproximativ 2% în urma pandemiei, care a dus la majorarea creditelor neperformante şi reducerea veniturilor. Înainte de criza provocată de coronavirus, în zona euro ROE se situa la 5%, a subliniat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene.
Banca Centrală Europeană a anunţat că reduce cerinţele pentru fuziunile bancare din zona euro, sperând să încurajeze un val de consolidări într-un sector afectat de profitabilitatea scăzută şi de problemele nerezolvate rămase moştenire de la precedenta criză financiară.
Într-un ghid publicat recent, BCE a clarificat că entităţilor rezultate în urma fuziunii nu li se va cere capital suplimentar şi li se va permite să-şi utilizeze propriile modele contabile, precum şi evaluarea efectului negativ („badwill”). Acestea erau unele dintre temerile prezentate de bancheri în ultimii ani când luau în calcul fuziuni şi achiziţii (M&A) în zona euro.