Xi Jinping, probabil viitorul preşedinte al Chinei, a adăugat că ”Statele Unite ale Americii şi China nu trebuie să politizeze chestiunile comerciale”, opinie exprimată de oficialul chinez în cadrul mesei rotunde la care presa a avut acces.
Stabilitatea economică mondială depinde de calitatea relaţiilor chino-americane, afirma joi vicepreşedintele american, venit la Beijing pentru a răspunde criticilor privind politica bugetară a Washingtonului.
Beijingul a emis numeroase critici referitoare la acordul de ultim moment la care au ajuns pe 2 august Casa Albă şi Congresul privind majorarea plafonului datoriei SUA.
China a denunţat îndeosebi ”dependenţa de datorie” a SUA şi i-a cerut, fără menajamente, Washingtonului să înceteze să trăiască dincolo de mijloacele sale.
Beijingul, care deţine circa 1.160 miliarde de dolari în bonuri ale Trezoreriei americane, ”are toate drepturile de a le cere Statelor Unite ale Americii să atace problema lor structurală privind datoria”, afirma, de asemenea, agenţia oficială chineză Xinhua.
SURSA: Agerpres