Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat, joi, înaintea Consiliului JAI, că Bulgaria, România și Croația sunt pregătite din punct de vedere tehnic să intre în spaţiul Schengen.
„Daţi-mi voie să repet ceea ce Comisia a spus în mod public de mai multe ori, faptul că Croaţia, Bulgaria şi România sunt pregătite din punct de vedere tehnic să intre în spaţiul Schengen. Au făcut ceea ce le-am cerut să facă, au făcut mai mult decât le-am cerut să facă, au îndeplinit toate criteriile şi sunt gata.
Puţinele ezitări care rămân sunt politice. Ele subminează două chestiuni foarte simple: faptul că suntem mai puternici, nu mai slabi, prin extinderea Schengen, dar şi faptul că această extindere înseamnă controale mai multe şi mai bune.”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas.
Austria se opune aderării României la Schengen
Întrebat dacă joi, în consiliul JAI, Austria va vota împotriva primirii României și Bulgariei în Schengen, cancelarul austriac, Karl Nehammer a evitat un răspuns şi a vorbit din nou despre problema migraţiei.
„România şi Bulgaria au nevoie de sprijinul nostru. Nu este o discuţie politică, ci una de securitate, nu putem să o ascundem sub preş”, a declarat cancelarul austriac.
România va accepta orice compromis
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus, înaintea participării la consiliul JAI, că mandatul său este să solicite o dezbatere și un vot pentru aderarea României la spațiul Schengen, adăugând că „Orice compromis în interesul României îl vom accepta”.
„Intrăm la dezbatere și vot cu propunerea de aderare împreună a României și Bulgariei. În funcție de opțiunea fiecărui stat membru, prin miniștrii de Interne, lucrurile pot evolua într-o direcție sau altă. Mandatul meu e să susțin aderarea României la Spațiul Schengen și vot azi. În cel mai optimist scenariu, până la 1 ianuarie suntem în măsură să pregătim frontieră externă a Schengen așa cum cer toate reglementările în domeniu. Dacă proiectul de decizie aflat pe ordinea de zi s-ar adopta cu ridicare frontierelor terestre de la 1 ianuarie și a celor aeriene din 26 martie, România e pregătită să între în Schengen cu ridicarea controalelor la frontieră așa cum prevede această decizie.”, a declarat acesta joi dimineață.