Cristian Bușoi, vicepreședinte PNL, a declarat marți, că negocierile dintre PNL și PSD pentru formarea viitorului guvern nu vor duce la un nou USL, ci la o „construcție politică de tip german dacă vreți, de tip Israel”.
Acesta a mai spus că liberalii nu au eliminat discuțiile cu USR, problema în refacerea coaliției cu aceștia însă neîncrederea că „nu se supără din nou la prima chestiune care nu li se pare în regulă”.
„Sunt doar trei situații în care poate evolua situația politică din România: alegeri antcipate, ceea ce înseamnă un risc foarte mare ca românii să aibă o reacție de respingere față de întreaga clasă politică, că în această situație numai alegeri anticipate nu așteaptă românii, o refacere a coaliției cu USR și această construcție politică de tip german dacă vreți, de tip Israel, diferită de USL, dar aici timpul va trebui să demonstreze lucrul acesta, cu PSD”, a spus Cristian Bușoi la B1TV.
PNL nu are încredere în USR
„Până aseară, PNL avea prin hotărârile organismelor statutare o interdicție de a începe negocieri și o eventuală guvernare comună cu PSD. Au fost nenumărate astfel de hotărâri și declarații. Nu am eliminat, în mod evident, discuțiile cu USR. Noi știm bine ce doresc cei de la USR, ei știu ce dorim noi, problema e de neîncredere că putem să mergem într-o construcție și nu se supără din nou la prima chestiune care nu li se pare în regulă.
Până când aceste negocieri cu PSD nu se termină, evident, orice soluție e posibilă. Eu am văzut niște declarații ale lui Ciolacu, care dacă sunt în sensul maximizării șanselor de negociere pot fi înțelese, dar…”, a continuat vicepreședintele PNL.
„Ponderea ministerelor e o chestiune care trebuie să țină de fair play și paritate. Nu vreau să spun că ne vom bloca cu siguranță, dar evoc niște situații și colegii… cei din PSD pot să aibă astfel de de lucruri în minte care, la un moment dat, pot duce la non-închiderea unor negocieri”, a spus Cristian Bușoi.