Grupul Rompetrol a participat, la invitaţia Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la o discuţie care a vizat, în principal, transparenţa modului de formare a preţurilor carburanţilor, însă nu a fost propusă o formulă unică asupra căreia companiile din domeniu să convină, a declarat, vineri, pentru Agerpres, vicepreşedintele Retail, The Rompetrol Group, Titov Buzescu.
"Am participat la o întâlnire la Ministerul Economiei unde nu s-au discutat aspecte legate de nivelul preţului sau de îngheţarea lui, ci de transparenţă. Ministerul era adeptul unor anumite formule, nefiind propusă nicio formulă unică asupra căreia să discutăm. Eu mi-am exprimat rezerva că o astfel de formulă ar putea fi funcţională, atâta vreme cât fiecare companie are modelul ei de business. Pe piaţa din România, o companie are activităţi de extracţie, alta de rafinare, alta de comercializare, prin urmare modul de formare a costurilor este diferit, la fel şi politicile comerciale", a afirmat Titov Buzescu.
Oficialul Rompetrol a precizat că peste 90% din preţul final de la pompă este format din cotaţiile produselor petroliere.
"În prezent, peste 90% din preţul final de la pompă este format din cotaţiile produselor petroliere, TVA, acciza şi influenţa cursului de schimb, iar noi nu îl putem controla. Restul de maxim 10% influenţează prea puţin nivelul final al preţului carburanţilor", a adăugat Titov Buzescu.
Potrivit unor informaţii apărute în presa centrală, companiile petroliere din România negociază cu autorităţile statului aplicarea unei formule de preţ la carburanţi, măsură ce are nevoie de avizul Consiliului Concurenţei pentru a putea fi aplicată.