Vicepreşedintele Samsung, Lee Jae, a fost arestat în Coreea de Sud, fiind acuzat de dare de mită, acesta fiind implicat în scandalul care a dus la suspendarea preşedintei Park Geun-hye, potrivit BBC.
Cazul are legătură cu scandalul care a dus la suspendarea preşedintei Park Geun-hye.
Procurorii l-au acuzat de vicepreşedintele Samsung că a oferit donaţii în valoare de 26 de milioane de dolari către organizaţii care au legătură cu o prietenă apropiată a preşedintei din Coreea de Sud, Park Geun-hye. Donaţiile ar fi fost făcute cu scopul de a primi sprijin guvernamental pentru o fuziune controversată.
Lee şi Samsung Group neagă orice implicaţii.
Lee Jae a fost investigat pentru prima oară de procurori în ianuarie, dar au decis să nu îl aresteze. Acesta a fost investigat pentru a doua oară, la începutul acestei săptămâni.
Vineri, curtea a adăugat că este necesar să îl aresteze pe Lee Jae-Yong având în vedere noile probe şi noile acuzaţii care i se aduc.
Procurorii vor continua investigaţia şi au la dispoziţie 20 de zile pentru a formula acuzaţiile. Arestul nu reflectă poziţia curţii asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei, dar înseamnă că instituţia ia în considerare infracţiunea potenţială şi îşi asumă posibilitatea ca persoana să părăsească ţara înainte de proces sau de audierea pentru cauţiune.
Lee Jae-yong este, în prezent, vicepreşedintele Samsung Electronics, dar, de când tatăl lui, Lee Kun-hee, a suferit un atac de cord, în 2014, este considerat şeful, de facto, al întregului conglomerat Samsung Group.