Un reprezentant al partidului de guvernământ a dat însă asigurări că preşedintele se va întoarce în ţară în următoarele zile.
AFP a relatat că Abdu Rabu Mansour Hadi a discutat duminică cu ambasadorul SUA la Sanaa, Gerald Feierstein, despre situaţia din Yemen, după plecarea lui Ali Abdullah Saleh, care conduce ţara de peste 32 de ani, adăugând că, în cursul după amiezii, are prevăzute întâlniri cu lideri militari.
Originar din sudul ţării, vicepreşedintele yemenit este un militar de carieră, fără reală anvergură politică, potrivit unor observatori ai scenei politice locale, citaţi de AFP. Mansour Hadi deţine funcţia de vicepreşedinte din 1994, fiind şi secretar general al Congresului popular general /CPG, partidul de guvernământ/.
Conform Constituţiei ţării, în absenţa şefului statului, ţara este condusă de către vicepreşedinte, care preia şi conducerea interimară a armatei.Mansour Hadi s-a născut în 1945, în satul Dhakin, provincia Abyan, şi, din cauza unor grave disensiuni cu conducerea sudistă, s-a alăturat taberei nordiste în 1986, cu patru ani înaintea unificării Yemenului.
Nu s-a implicat în lupta de eliberare de sub mandat britanic, iar după obţinerea independenţei regiunii, în 1967, a continuat să avanseze în ierarhia militară a Republicii Democrate Populare Yemen, singurul stat marxist arab. După înfrângerea mişcării de secesiune sudistă, la 4 octombrie 1994, Mansour Hdi a fost învestit în funcţia de vicepreşedinte al ţării.
Pe teren, după o perioadă de calm relativ generată de plecarea lui Saleh, în Yemen au fost reluate violenţele. Sute de persoane au luat cu asalt palatul prezidenţial din Taiz, iar explozia unei bombe a provocat cel puţin trei victime, la Sanaa.
SURSA: Agerpres