Viceprimarul PNL, Dan Cristian Popescu, a făcut un nou pas important pentru a-i ajutora pe locuitorii Sectorului 2 din București. Este anunțul finalului de an. Vorbim despre o măsură pentru reducerea birocrației.
La inițiativa viceprimarului PNL Dan Cristian Popescu, în ședința de Consiliu Local al Sectorului 2 din data de 19.12.2019, s-a aprobat un proiect de hotărâre care are ca rol diminuarea procesului birocratic pentru cetățenii din Sectorul 2 care intenționează să amplaseze pe domeniul public tonete sau pupitre destinate comercializării cărților, presei sau florilor.
Pas către reducerea în Sectorul 2
„Am susținut întotdeauna reducerea birocrației și am încercat să fac aparatul administrativ mai prietenos pentru cei care interacționează cu el. Pentru că am demarat o serie de lucrări precum modernizarea, amenajarea peisagistică a spațiilor verzi și spațiilor pietonale, dotarea spațiilor publice cu elemente de mobilier urban, reușind astfel reorganizarea spațiilor pentru un conform sporit cetățenilor, am luat decizia de a ușura activitatea celor care comercializează cărți, presă etc., modificând condițiile de acordare a autorizației de amplasament”, ne-a declarat viceprimarul Dan Cristian Popescu.