Numărul de victime ale catastrofelor aviatice a scăzut la jumătate în 2011, faţă de anul precedent

Numărul pasagerilor care şi-au pierdut viaţa în accidente ale zborurilor comerciale a scăzut la jumătate în 2011, faţă de anul precedent, pe plan mondial, adică 330 de persoane faţă de 658 în 2010, potrivit unui raport al Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (AESA), citat de Agerpres.

Această puternică scădere de la un an la altul se explică, în primul rând, prin dimensiunea mică a avioanelor implicate în accidente, potrivit AESA. Cea mai mare catastrofă aviatică de anul trecut a fost accidentul unui avion al companiei Iran Air, în luna ianuarie, soldat cu 78 de morţi.

În statele membre ale agenţiei, adică cele 27 de state ale Uniunii Europene plus Elveţia, Liechtenstein, Norvegia şi Islanda, anul trecut s-a produs un singur accident mortal al unui zbor comercial. În acest accident produs în februarie, în Irlanda, au murit şase persoane.

În perioada 2002-2011, rata accidentelor aviatice soldate cu victime în rândul membrilor AESA a fost de 1,6 la 10 milioane de zboruri de pasageri şi de marfă, cea mai mică din lume. În aceeaşi perioadă, cea mai mare rată s-a înregistrat în Africa (43,9 la 10 milioane de zboruri), urmată de zona Rusia-Ucraina-Belarus (32,9), apoi Asia Centrală, Orientul Apropiat şi Mijlociu (25,2), detaliază raportul agenţiei.