Ministerul Finanţelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MAPN, Ministerul Economiei şi Academia de Poliţie ar putea plăti desăgubiri victimelor Mineriadei din iunie 1990.
„Admite, în parte, cererile formulate având ca obiect introducerea în cauză de părţi responsabile civilmente. Dispune introducerea în cauză a următoarelor părţi responsabile civilmente:
1. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice;
2. Ministerul Afacerilor Interne;
3. Serviciul Român de Informaţii (SRI);
4. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
5. Guvernul României;
6. Jandarmeria Română, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;
7. Ministerul Apărării Naţionale;
8. Ministerul Economiei;
9. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”;
10. Liga Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului;
11. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;
12. Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;
13. Societatea Comercială DOOSAN IMGB SA.
Respinge toate celelalte cereri având ca obiect introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente”, se arată în minuta instanţei, citat de Mediafax. Potrivit deciziei, aceste instituţii vor plăti daunele civile victimelor Mineriadei. Următoarele termene de judecată au fost stabilite pentru 5, 6 şi 7 martie 2019.
Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, fiind judecate. Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.