Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a fost luat luni sub vizor de Opoziţie care îşi freacă deja palmele în aşteptarea debărcării celui care a fost acuzat în ultima perioadă că ia partea PSD.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit, luni, de faptul că „cel mai jalnic Avocat al poporului trebuie să plece acasă”. Acesta a solicitat conducerii Parlamentului demararea urgentă a procedurilor pentru „desemnarea unui Avocat al poporului, nu a unei slugi a puterii”. Solicitarea vine în ideea în care mandatul lui Ciorbea expiră în 6 mai, însă acesta poate fi reînnoit pentru următorii 5 ani.
„Avem o veste bună pentru români, mandatul lui Victor Ciorbea încetează astăzi. Cel mai jalnic Avocat al Poporului trebuie să plece acasă după ce și-a trădat concetățenii refuzând să apere drepturile românilor și s-a transformat în cea mai penibilă slugă a lui Dragnea, Tăriceanu și a coaliției majoritare, în sfârșit, Ciorbea trebuie să plece acasă. Solicităm conducerii Parlamentului demararea de urgență a procedurilor pentru desemnarea noului Avocat al Poporului și facem un apel către toți parlamentarii, să mai citească încă o dată prevederile constituționale privind Avocatul Poporului, să citească legea de organizare și de funcționare și să contribuie la alegerea unui Avocat al Poporului și nu la desemnarea unei slugi a puterii”, a spus Ludovic Orban luni.
De asemenea, acesta a mai vorbit despre implicarea PNL în dezbaterile privind legile Justiţiei.
„Partidul Național Liberal a fost implicat extrem de serios în toate dezbaterile privitor la legislația în domeniul justiției, în domeniul Codului penal, Codului de procedură penală și așa va face în continuare. Vom depune amendamente, vom depune propriile noastre puncte de vedere, de altfel, avem foarte multe proiecte de lege care trebuie dezbătute, privitor la justiție, privitor la Avocatul Poporului, privitor la controlul prealabil al OUG și la multe alte domenii de activitate. De asemenea, vom continua să atacăm la CCR orice fel de articol de modificare a oricărei legi pe care o vom considera neconstituțională”, a mai declarat Orban.
(Aveți o propunere pentru Avocatul Poporului?)
Vom anunța public în momentul în care vom avea o decizie, ne vom consulta și cu colegii din opoziție asupra acestui subiect.