Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este atacată dur de jurnalistul Victor Ciutacu. Acesta a explicat, luni seară, care sunt motivele pentru care consideră că liderul de la Chişinău face extrem de mult rău ţării sale, în ciuda imaginii extrem de pozitive pe care o are în Occident.
Jurnalistul Victor Ciutacu nu este deloc un fan al preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, mai ales după ce postul România TV, preluat la liber în ţara vecină, a dispărut din reţelele de cablu, odată cu ridicarea licenţei mai multor televiziuni pro-ruse.
Victor Ciutacu: Şefa de facto a Republicii Moldova se comportă în realitate fix invers decât e creionată în portretele idilice de presă
Ciutacu o acuză pe Maia Sandu că „nu dă doi bani pe unirea cu România” şi se foloseşte de ţara noastră doar pentru a obţine beneficii economice, având în vedere situaţia dificilă de peste Prut.
„Lumea bună se uită la Maia Sandu ca la marea speranță; a unirii cu România, a ruperii de Rusia, a democrației, a relansării economice.
Bine vândută ca imagine, sprijinită pe față de toată familia Soros, de SUA și de UE, șefa de facto a Republicii Moldova se comportă în realitate fix invers decât e creionată în portretele idilice de presă.
Niciodată n-a dat, public, doi bani pe unirea cu România, ba dimpotrivă, s-a declarat profund suveranistă. Bucureștiul e, pentru ea, fix locul de cerșeală, curent, gaze, bani, școli și grădinițe, tot ce apucă.
Și de aroganţe ieftine la adresa unui popor care a ajuns să strângă cureaua și să facă economii ca să aibă ea ce vinde credulilor de la Chișinău și de aievea. De ruși se rupe fix cât să-i scoată pe ai lor de la cașcaval”, a afirmat Victor Ciutacu, în cadrul emisiunii Punctul Culminant de pe România TV.
Victor Ciutacu, despre „ultima obrăznicie antidemocratică” de la Chişinău şi despre lovitura împotriva postului România TV
Jurnalistul mai critică şi situaţia în care a ajuns Republica Moldova sub conducerea Maiei Sandu, fie că vorbim despre starea economiei sau despre abuzurile la adresa democraţiei.
„Economic, Moldova e un dezastru de când a preluat ea puterea; nu că înainte ar fi fost Rai, dar acum n-are nici bani de curent sau gaze pentru consumul casnic.
Cât despre democrație, după ce și-a pus șefa la Anticorupție pe Telegram, oamenii ei au început să aresteze opozanți direct din Parlament, să închidă afaceri după criteriul apartenenței politice a proprietarului sau, după caz, să le preia cu japca.
Ultima obrăznicie antidemocratică e ridicarea licențelor de emisie ale posturilor tv „dușmănoase”, deținute de principalii ei adversari politici, șase la număr; fix la fel ca idolul planetei Zelenski, da’ măcar la ăla-i război.
Cireașa de pe tort, imediat după criticile din această emisiune, postul România TV, care era preluat la liber în Republica Moldova, a dispărut, concomitent, din rețelele de cablu…”, a răbufnit Victor Ciutacu, luni seară.