Fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia de la Spitalul European Polisano, a anunțat directorul medical al instituției, dr. Paul Jurgen Porr. ”Domnul doctor Costache a ales să-și continue activitatea în alt spital, raportul de muncă pe care îl va avea cu noi se va încheia de la 1 mai”, a declarat Porr pentru publicația Turnul Sfatului din Sibiu.

Acesta susține că toate programele pe care spitalul sibian le avea pe zona de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică vor continua și după plecarea fostului ministru. ”Continuăm toate programele, vom derula în continuare și proiectele pe care le aveam pe chirurgie cardiovasculară cu alți doctori, din țară și străinătate”, a precizat Porr.

Patronul clinicii din Brașov confirmă mutarea

Omul de afaceri Mihai Miron, care deține Spitalul privat ”Sf. Constantin” din Brașov, a anunțat în presa locală că doctorul Costache va profesa acolo. „De luna viitoare, chirurgul Victor Costache va avea un contract individual de muncă în spital”, a declarat pentru Brașov TV, omul de afaceri Mihai Miron.

Acesta a precizat că spitalul brașovean a achiziționat un aparat de biologie moleculară, astfel încât toți pacienţii veniţi aici sunt testați, iar pentru bolnavii internaţi se va face şi CT toracic, pentru a avea certitudinea că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus. Costul efectiv al unui test pentru COVID-19 în Spitalul privat „Sf. Constantin” este de 200 de lei, Mihai Miron precizând că prețul e suportat de spital, pacientul urmând să  achite doar celelalte prestaţii medicale.