Victor Grigorescu, aviz favorabil din partea Comisiilor Parlamentare de specialitate pentru postul de ministru al Energiei

Victor Vlad Grigorescu, propus pentru funcţia de ministru al Energiei, a primit luni aviz favorabil, cu 36 de voturi pentru, din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Victor Vlad Grigorescu a fost audiat în Comisiile reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi, respectiv, pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare şi Comisia pentru transporturi şi energie, din Senat. 

Victor Vlad Grigorescu (39 de ani) a absolvit Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Bucureşti. 

A obţinut o specializare la Joint Vienna Institute în proceduri de soluţionare a diferendelor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. 

A fost director de dezvoltare pentru o firmă de comerţ cu produse textile şi alte produse industriale. Din 2004, a ocupat poziţia de expert UE în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Departamentul de Comerţ Exterior. A fost reprezentant al României în ''Comitetul 133'', ca invitat (2006), iar apoi ca membru cu drepturi depline, după 1 ianuarie 2007. 

A ocupat poziţia de secretar II în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE, secţia comercială, cu responsabilităţi în domeniul politicii comerciale comune a UE (2007-2011). A reprezentat România în mai multe grupuri de lucru permanente la nivelul Comisiei Europene şi Consiliului UE, respectiv Comitetul antidumping şi antisubvenţie, Grupul de lucru pe probleme comerciale sau Comitetul 133 Oţel şi alte produse industriale. 

A fost director al companiei AG Industrial Consult, specializată în consultanţă în domeniul politicilor publice. 

A deţinut funcţia de expert în cadrul Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie/Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri. 

A fost ales membru al Consiliului de Administraţie al Electrica SA la 22 septembrie 2014. 

Vorbeşte fluent engleza, franceza şi italiana. 

AGERPRES