Așadar, Victor Negrescu a explicat că România are „o șansă reală” să fie primită în zona de liberă circulație. Europarlamentarul a explicat că eforturile depuse de țara noastră în acest sens au fost marcate de negocieri dure.

România are o șansă reală să fie primită în Schengen

De asemenea, acesta a subliniat că partea românească trebuie să convingă Austria. Mai mult, familia politică de dreapta, din care face parte cancelarul austriac, trebuie să se implice la rândul ei.

„Cred că România are o șansă reală să fie primită în zona de liberă circulație, însă ține foarte mult de ceea ce vom reuși să facem în următoarele săptămâni și mai ales de negocierile care se poartă la nivelul Consiliului European.

Sunt negocieri foarte dure. Trebuie să convingem Austria, trebuie ca familia politică de dreapta din care face parte cancelarul austriac să se implice pentru a avea acel vot pe care îl așteptăm cu toții, anume un vot pozitiv pentru țara noastră”, a declarat Victor Negrescu în emisiunea „Be EU”.

Bulgaria are mai multe piedici în această luptă

Victor Negrescu a explicat apoi că Bulgaria are mai multe piedici în ceea ce privește aderarea la spațiul de liberă circulație, comparativ cu România. De exemplu, există opoziția Olandei.

„România a intrat împreună cu Bulgaria în Uniunea Europeană și avem această condiționalitate de a merge împreună inclusiv în zona de liberă circulație, chiar dacă ar exista și opțiunea decuplării. Acest lucru este posibil.

Bulgaria are mai multe frâne. Există opoziția Olandei și sperăm să fie rezolvată cu ocazia alegerilor parlamentare din 22 noiembrie. De asemenea, sunt și alte țări care exprimă, în ultimul timp, anumite reticențe față de vecinii noștri. România este în contact cu partenerii din Bulgaria și încercăm să avem abordări comune acolo unde se poate”, a explicat europarlamentarul.

Negrescu a vorbit apoi despre progresele României în vederea integrării în Schengen. Potrivit europarlamentarului, țara noastră a făcut niște lucruri extraordinare în ultimele luni.

Totodată, autoritățile române au implementat proiectul pilot pentru protecția frontierelor. Astfel, am devenit primul stat care face acest lucru, spune Negrescu.

Simultan, România a redus numărul solicitărilor de azil și numărul de treceri ilegale în zona frontierelor la cifre record. Am devenit atât de puternici, spune europarlamentarul, încât oferim asistență inclusiv statelor din Balcanii de Vest.

Este vorba în mod special despre Serbia, de unde vine un val de migranți „de care se sperie atât de mult Guvernul din Austria”, a conchis europarlamentarul.