Victor Negrescu a oferit mai multe detalii cu privire la postul de comisar european al României. Vicepreședintele Parlamentului European a spus într-o emisiune televizată în ce stadiu se află țara noastră în acest sens.
România nu are nicio propunere oficială
Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a declarat vineri seară, într-un interviu live la Antena 3 CNN, că România nu a făcut încă nicio propunere formală pentru funcția de comisar european, nici din partea unui bărbat, nici a unei femei.
Această declarație a fost făcută în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a indicat posibilitatea de a modifica propunerea inițială de a-l desemna pe Negrescu ca reprezentant al României în Comisia Europeană, optând eventual pentru o femeie.
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a cerut fiecărui stat membru UE să propună câte un candidat bărbat și unul femeie. Cu toate acestea, până în prezent, mai mult de jumătate dintre guvernele din Uniunea Europeană au avansat doar câte un candidat bărbat.
În acest context, Negrescu a subliniat că în prezent nu există nicio propunere oficială din partea României și a menționat că decizia privind propunerea va trebui să țină cont și de echilibrul între sexe.
„Avem astăzi o negociere pe palierul politic, între familia politicii europene și social-democrații europeni, care caută să fie cât mai bine reprezentați la nivelul viitoarei Comisii Europene. Au ieșit și public chiar ieri, spunând foarte clar că există un sprijin puternic pentru persoana mea, pentru a avea o funcție importantă în viitoarea Comisie Europeană, poate chiar și de vicepreședinte al Comisiei Europene.
Totodată există și o problemă de echilibru de gen în viitoarea Comisie Europeană. Din cele 25 de propuneri care s-au făcut până în prezent, aproximativ 8 propuneri sunt doamne și, în sensul acesta, nu corespunde unei promisiuni pe care Ursula von der Leyen a făcut-o atunci când a fost votată pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Discuția este despre echilibrul de gen.
Evident, pe zona de competență, pe zona de sprijin politic mă bucur că există un sprijin pentru persoana mea, însă decizia cu privire la repartizarea pe zona de gen e o decizie pe care trebuie să o ia premierul României în discuțiile pe care le poartă cu președinta Comisiei Europene”, a declarat Victor Negrescu în direct la Antena 3 CNN.
Victor Negrescu este sprijinit de familia politică europeană
Negrescu a evidențiat sprijinul puternic pe care îl primește din partea familiei politice europene și a social-democraților, care ar putea susține candidatura sa pentru o funcție importantă în viitoarea Comisie Europeană, inclusiv posibilitatea de a deveni vicepreședinte al Comisiei.
Totodată, el a recunoscut că echilibrul dintre sexe este o problemă importantă, având în vedere că doar aproximativ 8 din cele 25 de propuneri anterioare sunt femei.
Întrebat despre șansele sale de a obține funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, Negrescu a confirmat că se bucură de un sprijin consistent din partea social-democraților europeni și a altor lideri politici, cum ar fi cancelarul german Olaf Scholz.
Totuși, el a subliniat că decizia finală privind desemnarea va fi luată de premierul României, și a reafirmat angajamentul său de a susține orice decizie luată în acest sens.
„Eu mă bucur că există această susținere și e o susținere importantă și consistentă, în contextul în care social-democrații europeni l-au pierdut pe Nicolas Schmit, care nu a mai fost desemnat ca și comisar. Astăzi sunt printre cei care sunt puternic susținut de familia noastră politică. Este al doilea grup din Parlamentul European. Fără voturile noastre, este foarte complicat pentru o comisie europeană să treacă de voturile legislativului european. Sunt într-o postură bună, însă decizia o ia premierul.
Eu voi susține poziția primului ministru, indiferent care va fi. Mă bucur că există sprijin din partea social-democraților europeni pentru o reprezentare cât mai bună pentru România, pentru că este vorba despre România și eu, dacă prin experiența mea, susținerea mea, influența pe care o am la Bruxelles pot să ajut România, o să fac tot ceea ce este posibil ca să avem un portofoliu cât mai bun.
Suntem într-o postură bună astăzi cu acest sprijin politic să obținem un portofoliu bun pentru România. Vom vedea dacă există această condiționare de gen la care, la finalul zilei trebuie să luăm o decizie dacă putem sau nu să o respectăm”, a mai spus Victor Negrescu.
Nu există o propunere formală pentru Roxana Mînzatu
În ceea ce privește zvonurile privind o posibilă propunere din partea României pentru europarlamentarul Roxana Mînzatu, Negrescu a declarat că în prezent nu există o propunere formală și că atât Roxana Mînzatu, cât și alte candidate menționate în presă sunt bine pregătite. El a subliniat că, deși competența și influența la Bruxelles sunt factori esențiali, decizia finală va ține cont de aceste aspecte și va fi luată de premierul României.
Astfel, România se află în prezent într-o poziție de a lua o decizie strategică privind propunerea pentru funcția de comisar european, având în vedere atât considerentele de gen, cât și cele de competență și influență politică.
„În momentul de față, nu există nicio propunere formală nici de bărbat nici de femeie, deci este foarte complicat să comentez. Atât Roxana, cât și alte colege care au fost menționate în presa din România sunt persoane bine pregătite, cu care eu am o relație bună. Cred că va exista o propunere.
În momentul de față, din cele 25 de state care au formulat propuneri, doar un sigur stat a trimis două propuneri, ne referim la Bulgaria, unde avem un fel de guvern de uniune națională, și au trimis un reprezentant PPE, o doamnă, fostă ministră de externe, și un reprezentant mai de centru, un domn europarlamentar dacă nu mă înșel. Celelalte state au mers pe o singură propunere.
Danemarca și Italia au formulat chiar recent propunerile lor și au fost doi domni. Eu cred că trebuie să primeze competența, influența la Bruxelles, cel care poate ajuta cel mai mult România și în sensul acesta premierul va lua cea mai bună decizie, sunt convins că știe ce are de făcut pe mai departe”, a explicat Victor Negrescu.