Victor Ponta, fost prim-ministru al României, a revenit cu declarații despre tragedia de la Crevedia în cadrul unei emisiuni online, la invitația lui Marius Tucă. Acesta vorbește despre reacțiile lumii politice la criticile pe care le-a adus guvernanților prin declarațiile anterioare.
Victor Ponta, invitat să își dea demisia
Victor Ponta susține că după declarațiile inițiale în legătură cu tragedia de la Crevedia, i s-a cerut demisia. Acesta a reacționat la aceste cereri de demisie în cadrul unei emisiuni difuzate pe canalul de YouTube „Gândul”. Fostul premier susține că la opt ani de la tragedia Colectiv, autoritățile nu au schimbat nimic.
„Am promis că nu mai spun că nu s-a făcut nimic în 8 ani. Suntem România lucrului bine eșuat”, a declarat Ponta.
Cu privire la cererile de demisie, fostul premier susține că preferă să nu își dea demisia și să nu mai critice Guvernele trecute.
„Am zis: ca să nu îmi dau demisia, promit să nu mai spun niciodată că nu s-a făcut nimic în 8 ani. S-a urcat pe cadavre și s-a spus că se va face mai bine. Ciolacu a apărut de o lună, dar cei dinainte nu au făcut nimic”.
În schimb, el declară că va spune ceva neutru. Potrivit politicianului, în România nimeni nu este vinovat de marile nenorociri în care se pierd vieți omenești. Acesta oferă mai multe exemple din istoria foarte recentă.
„Nu mai spun chestia asta, dar spun ceva neutru. Am ajuns în 2023 și suntem România lucrului bine eșuat. De câte ori se întâmplă o nenorocire, nimeni nu este vinovat. În ultimele două săptămâni s-au întâmplat trei nenorociri: o femeie însărcinată se duce și moare într-un spital județean (la Botoșani), un șofer drogat este oprit de poliție și îi dau drumul ca să omoare niște oameni, apoi mor niște oameni într-un accident. Se putea solda cu mai mulți morți”, a precizat Ponta.
România, țara în care nu e nimeni de vină
Politicianul merge și mai departe cu declarațiile, oferind și câteva nume de instituții în care ar trebui să se vadă o schimbare:
„România este țara în care ca să avizeze spitalul, poliția, GPL-ul – sunt 5-6-7 instituții, ca să controleze sunt încă 6-7, iar când se întâmplă un necaz, nu e nimeni de vină”, a adăugat fostul premier al României.
Vă amintim că în urmă cu câteva zile, Ponta declara că pacienţii în stare rea sunt lăsaţi în România, să moară. Declarațiile lui cu privire la spitalele din străinatate și pacienții în stare rea au stârnit o dezbatere intensă. Aceasta a avut loc în spațiul public. Afirmațiile lui au fost criticate de mai mulți politicieni și oficiali din România. Printre aceștia, s-a numărat și președintele USR, Cătălin Drulă, care a cerut demiterea lui Victor Ponta.