Victor Ponta și-a anunțat recent revenirea în Partidul Social Democrat (PSD). El s-a reînscris în partid și va deschide lista candidaților social-democrați la Camera Deputaților în județul Dâmbovița.
Fostul premier și președinte al PSD Victor Ponta s-a reînscris în partid. Anunțul a sosit după ce PSD Dâmbovița a depus vineri, 11 octombrie, lista candidaților la Senat și Camera Deputaților.
Victor Ponta și-a anunțat revenirea în PSD
Fostul premier a oferit mai multe informații într-o declarație făcută la Dâmbovița. Astfel, a subliniat că Marcel Ciolacu s-a aflat printre cei care l-au convins să revină în politică și să candideze.
De asemenea, a susținut că locul lui nu este „în tribună” și încă mai poate fi „pe teren”.
„Dintre cei doi oameni care de mult timp mi-au spus că trebuie să revin în politică, să candidez, unul e Marcel Ciolacu. (…) Sunt convins că n-au nevoie de mine ca să câștige alegerile la Dâmbovița. Le câștigă și cu mine și fără mine. În schimb, rolul nostru e de a obține mai multe decât câștigarea alegerilor la Dâmbovița.
Neapărat, după 20 de ani de greșeli și catastrofe, vă reamintesc: Băsescu și Iohannis. Amândoi veniți pe votul ‘nu sunt buni, sunt răi, dar să nu iasă ăla de la PSD‘. Poate acum, eu cred cu tărie, că Marcel Ciolacu e cel mai bun candidat și merită să fie președinte. (…) Cu toată experiența și cunoștințele mele, o să sprijin autoritățile locale, județul în ansamblul său.
O să pot să fac asta dacă ne îndeplinim obiectivul principal: să câștigăm nu doar alegerile parlamentare, ci și cele prezidențiale. (…) Locul meu nu e în tribună, la loja aia de lux, unde se stă bine. Încă mai pot să fiu pe teren, să ajut”, a conchis Ponta.
A fost exclus din PSD în iunie 2017
Amintim că a fost exclus din PSD în iunie 2017. S-a întâmplat după ce a votat în Parlament împotriva demiterii guvernului Sorin Grindeanu. Ulterior a devenit secretar general al Guvernului intrând în conflict cu Liviu Dragnea, liderul PSD la momentul respectiv.
După aceea, a înființat partidul „ProRomânia”, alături de Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu. În formațiune s-au înscris apoi lideri excluși sau demisionari din PSD, precum Mihai Tudose, Ion Mocioalcă, Nicolae Bănicioiu, Corina Crețu, Adrian Țuțuianu, cât și numeroși parlamentari social-democrați.
El a ocupat din august 2023 funcția de consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale.
PSD Dâmbovița a depus lista candidaților la Senat și Camera Deputaților
În ziua de vineri, 11 octombrie, PSD Dâmbovița a depus lista candidaților la Senat și Camera Deputaților. Lista a fost deschisă de Titus Corlăţean, senator de Dâmboviţa.
Pe loculul următor este Claudia Gilia, fost prefect al judeţului care şi-a dat demisia pentru a participa la aceste alegeri, urmată de rectorul Universităţii Valahia Târgovişte Corneliu Sălişteanu, directorul medical de la Spitalul Judeţean Târgovişte Ioana Radu şi arhitectul Dumitru Barbu, preşedintele organizaţiei de seniori a PSD Dâmboviţa.
Ponta este pe primul loc la Camera Deputaţilor. Este urmat de Laurenţiu Neculaescu – preşedinte AFM, actualul deputat Carmen Holban, actualul deputat Radu Popa, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Săvoiu, consilierul judeţean Mihai Istrate, vicepreşedintele Senatului Universităţii Valahia şi director al bibliotecii judeţene – Agnes Erich, medicul pediatru Felix Georgescu şi tenorul Florin Georgescu, director al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.