Într-o postare pe facebook, Victor Ponta susține că la alegerile parlamentare din acest an, Pro România va avea doar candidaţi proprii şi sigla Pro România. Totodată, acesta a mai precizat că îşi va asuma candidatura la Camera Deputaţilor pe lista de Bucureşti.
„La Bucureşti am comis o eroare evidentă prin candidatura într-o alianţă necunoscută votanţilor, cu o siglă şi printr-un mesaj politic convenţional într-o bătălie în care principalii contracandidaţi au radicalizat la extrem discursul / lecţia usturătoare este învăţată: la alegerile parlamentare Pro România va avea doar candidaţi proprii şi sigla Pro România – eu voi lupta în mod direct alături de echipa Pro România din Bucureşti şi îmi voi asuma candidatura la Camera Deputaţilor pe lista de Bucureşti.
Pro România va crește
La nivel naţional, îi felicit pe colegii care au fost aleşi primari, consilieri locali şi pe consilierii Pro România din 23 de consilii judeţene / în alte judeţe au lipsit câteva sute de voturi pentru a trece pragul politic de 5% – însă în toată ţara eforturile noastre de organizare vor continua şi, sunt convins, rezultatul de la alegerile parlamentare va arăta o creştere semnificativă a ponderii Pro România”, a scris Ponta pe pagina personală de facebook Facebook.
În același timp, liderul Pro România se declară conștient de faptul că a „făcut greşeli importante”, însă „prezenţa în 23 de consilii judeţene (plus miile de consilieri locali Pro România), ca şi votul politic de 7,6% reprezintă un punct de plecare relevant”.
„Însă cea mai importantă bătălie este întotdeauna bătălia următoare: alegerile parlamentare din decembrie 2020”, a mai scris Victor Ponta.
Sursă foto: INQUAM/George Călin.