Victor Ponta anunță dezastrul lăsat în urmă de PSD. Liderul Pro România și unul dintre protagoniștii succesului moțiunii spune că nu mai sunt bani de salarii și de pensii, iar România are nevoie urgentă de un Guvern bun.
Ponta a spus luni că trebuie instalat cât mai curând ”un guvern cât mai bun”, pentru că există o lipsă uriaşă de bani, indiferent ce susţin cei din Guvernul Dăncilă.
”Singura problemă pe care o avem cu toţii este să avem cât mai repede un guvern cât mai bun, pentru că, indiferent ce spun miniştrii din guvernul demis, să ştiţi că gaură este uriaşă şi nu sunt bani nici de salarii, nici de pensii. Până la urmă, aţi văzut astăzi că de la promisiuni că să le dea la primari atâţia bani, nu le mai dă nimic. Le-a dat nişte bani de funcţionare, pe care, de fapt, îi luaseră tot de la ei. Aşa ştiu şi eu să îţi iau 100 de lei şi să îţi dau 50 înapoi şi să zic că ti-am dat bani”, a declarat, luni, Victor Ponta.
Acesta afirmă că deficitul este foarte mare.
”Pe bugetul actual, ştiţi bine că nici pentru majorările de la 1 septembrie nu erau bani. Au zis că vor să încaseze trei miliarde şi jumătate, printr-o mai bună colectare, dar nu ai de unde să colectezi mai bine. La rectificarea bugetară va creşte deficitul”, a mai afirmat liderul Pro România.
Ponta crede că deficitul bugetar va trece de 4%.
Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele opt luni cu un deficit de 21,9 miliarde lei (4,61 miliarde euro), 2,1% din Produsul Intern Brut (PIB), cu 50% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile de personal au crescut cu 20,9%, arată datele publicate, în 3 octombrie, pe site-ul Ministerului Finanţelor.