Mai mult, Victor Ponta a plusat şi a precizat că Sebatian Ghiţă ar avea fotografii de celebra „tăiere a porcului când Dragnea fugea după Kovesi să îi dea șorici”.
„Nu am fost la tăierea porcului, de exemplu. Are (nr. poze) domnul Ghiţă. Da, le-am văzut, am şi râs de ele, mi se părea ceva înfiorător cum o alerga Dragnea cu şoriciul pe Kovesi. Era jenată de situaţie, să te fugărească Dragnea cu şoriciul după ce s-a umplut de sânge acolo cu porcii”, a dezvăluit Victor Ponta.
Victor Ponta a venit luni seară în emisiunea „Dosar de Politician” de pe B1TV cu noi imagini care arată relația extrem de apropriată dintre Liviu Dragnea și cei pe care îi numește acum drept dușmanii săi din „statul paralel”: fosta conducere a SRI formată din George Maior și Florian Coldea, cât și fostul procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. (Detalii AICI)